News Flash:

Corpul de Control al premierului, actiuni de verificare la RA-APPS, Loteria Romana, DSU si Aeroporturi Bucuresti

7 Iunie 2016
217 Vizualizari | 0 Comentarii
ciolos
Corpul de Control al premierului are actiuni in desfasurare la RA-APPS, Loteria Romana, Departamentul pentru Situatii de Urgenta, Compania Aeroporturi Bucuresti si spitalele in care au fost internate victimele de la Colectiv, se arata intr-o lista a actiunilor de control emisa de aceasta institutie.

La Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), Corpul de Control verifica respectarea dispozitiilor legale privind vanzarea imobilelor din domeniul privat al statului si a celor aflate in proprietate si respectarea dispozitiilor legale privind organizarea si functionarea Sucursalei de Transport „Bucurestii Noi” din cadrul Regiei. Totodata, sunt verificate contractele de locatiune incheiate de RA–APPS, care sa cuprinda activitatea de inchiriere a imobilelor cu destinatia de locuinta, a imobilelor cu alta destinatie decat cea de locuinta, inclusiv a sediilor pentru partidele politice si misiunile diplomatice acreditate in Romania.

Potrivit documentului emis de Corpul de Control al premierului, la Compania Nationala „Loteria Romana” S.A. este verificat modul de organizarea si functionarea al institutiei.

Actiunea de control la Departamentul pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Afacerilor Interne(DSU) si la entitatile aflate in coordonarea acestuia are ca obiectiv verificarea modului in care sunt gestionate situatiile de urgenta si cum au fost coordonati angajatii, inclusiv primul ajutor calificat in cadrul unitatilor si compartimentelor de primire a urgentelor (UPU/CPU) pana la internarea in spital si a atributiilor privind coordonarea operationala a serviciilor de ambulanta si a celor Salvamont.

La spitalele in care au fost internate victime de la Colectiv, Guvernul verifica daca acestea respecta dispozitiile legale privind organizarea si functionarea, modul de indeplinire a atributiilor care le reveneau in elaborarea Planului Alb de anul trecut, precum si daca fiecare spital si-a indeplinit atributiile privind declansarea Planului Alb, la 30.10.2015.

Corpul de Control anunta si o actiune de documentare la autoritatile administratiei publice locale ale Municipiului Bucuresti, la Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si la alte entitati publice cu atributii in domeniu, in legatura cu autorizarea privind securitatea la incendii a „Arenei Nationale”, in legatura cu autorizarea privind securitatea la incendii a stadionului.

Actiunea la Compania Nationala „Aeroporturi Bucuresti” S.A. vizeaza realizarea investitiilor necesare dezvoltarii si modernizarii infrastructurii aeroportuare (piste, cai de rulare, platforme, drumuri de acces si de incinta etc. si a altor echipamente si instalatii aeroportuare, efectuarea operatiunilor de intretinere si reparatii ale infrastructurii aeroportuare, numirea persoanelor care au ocupat sau ocupa functii de conducere, stabilirea si acordarea remuneratiilor lunare/anuale, precum si a altor avantaje membrilor consiliului de administratie si conducerii executive, existenta unor posibile conflicte de interese.

Totodata, Corpul de Control al premierului verifica si modul in care se desfasoara activitatile de "operare la burduf", atribuirea si derularea unor contracte de achizitie a unor produse, servicii si lucrari si asigurarea mentenantei sistemului perimetral de securitate la „Aeroportul International Henri Coanda – Bucuresti S.A”.

Lista actiunilor aflate in desfasurare mai cuprinde si modul in care Centrul National de Evaluare si Examinare, institutie aflata in subordinea Ministerului Educatiei, a organizat, in perioada 2015 si pana in prezent, procedurile de atribuire a acordului-cadru cu denumirea „Achizitie manuale scolare noi pentru clasa a IV-a”.

ra apps
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1035 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020245 (s)