News Flash:

Cornel Coco Galescu nu mai este viceprimarul Caransebesului

29 Aprilie 2014
1482 Vizualizari | 0 Comentarii
Cornel Coco Galescu

Cunoscutul explorer și performer este dezamăgit de ”o țară în care valorile sunt inversate”, dar va contesta în instanță decizia ANI de incompatibilitate

Apreciatul explorator și performer caransebeșean Cornel Coco Galescu a făcut pasul spre politică, în vara lui 2012, stârnind din partea observatorilor comparații de genul cum că el escaladează acum acest domeniu ca pe un munte care trebuie cucerit. Considerat o surpriză politică a acelui moment, Cornel Galescu, găsit incompatibil de ANI, și-a prezentat, la sfârșitul săptămânii trecute, demisia din funcția de viceprimar al Caransebeșului. Galescu este o personalitate nu numai în domeniul alpinismului sau explorării, ci și o conștiință vie a ceea ce se întâmplă acum cu noi, inclusiv la nivel planetar. El a adus în politică, dincolo de prospețimea aferentă, și un alt fel de abordare, mult mai echilibrată și mai conectată la ce se întâmplă în lume. Dincolo sau dincoace de politică, Cornel Galescu a fost un bun viceprimar. Un om cu putere de muncă, disciplinat și decis. Nici ascensiunea politică nu-i este însă interzisă lui Coco, ba chiar dimpotrivă. Liberalismul cărășean și poate chiar național are nevoie de spiritul său liber, dar tenace. Așa că intrarea lui Cornel Galescu în politică o putem semnala aici ca pe o surpriză a acestei veri.
Potrivit ANI, starea de incompatibilitate datează începând cu data de 27 iunie 2012, întrucât ar fi deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de administrator în cadrul S.C. CONIC S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile Legii nr. 161/2003. Coco Galescu a respins tot timpul această incompatibilitate, afirmând că este adevărat că o perioadă calitatea de administrator în firmă s-a suprapus cu funcţia de viceprimar, însă CONIC SRL nu a desfăşurat nici o activitate în acest interval de timp, nu a avut relaţii contractuale şi nu a eliberat nici o factură. Din acest motiv, Cornel Galescu considera că nu este o incompatiblitate concretă. Mai mult, dacă ar fi avut de gând să eludeze legea, trecea firma pe numele altuia, or nici acest lucru nu l-a făcut, spune fostul viceprimar. Coco Galescu recunoaşte că, teoretic, inspectorii ANI au dreptate însă, practic, nu se pune problema incompatibilităţii, însă acest fapt urmează să-l demonstreze în faţa instanţei.
În urma acestei situații, consilierii locali caransebeșeni l-au ales, în unanimitate de voturi, pe noul viceprimar, în persoana medicului Filip Strejariu, şi el liberal, fost candidat la alegerile parlamentare, fost consilier județean. Ziuadevest.ro


coco galescu filip strejariu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1173 (s) | 43 queries | Mysql time :0.009559 (s)