Alaturi de iele, fantome, priculici si spiridusi, mitologia popoarelor include si plante inzestrate cu puteri fabuloase. Una dintre istoriile cele mai incredibile si fascinante, avand ca protagonista o planta, este cea a stejarului din Compton Hill, localitate aflata la cateva mile departare de Norfolk, in Virginia, pe coasta atlantica a Statelor Unite.

Acel copac inalt, ce se inalta amenintator pe o colina, intre un golfulet stancos si o padure, la Compton Hill, este numit „Stejarul Diavolului”

Traditia spune ca l-ar fi plantat Sir Walter Raleigh, un mare navigator englez, cand, in 1584, a debarcat pentru prima oara in acel loc si a intemeiat o colonie – Virginia – in onoarea reginei Elisabeta I a Angliei (supranumita Virgina, in ciuda multimii de amanti pe care i-a avut).

Din documentele aflate in arhivele istorice rezulta ca pe acea colina, de la sfarsitul secolului al XVI-lea si pana azi, supravietuieste un stejar de sinistra faima. Si poate ca prima victima a „blestemului” acelui copac a fost chiar cel ce l-a plantat, deoarece, dupa moartea reginei Elisabeta, care il numarase printre „favoritii” ei, Sir Walter Raleigh – acuzat de tradare – a petrecut 13 ani in inchisoare, din 1603 pana in 1616, gasindu-si in cele din urma moartea pe esafod.

Popularitatea macabra a stejarului a inceput in secolul al XVI-lea, cand colonistii englezi au facut din el o spanzuratoare naturala, folosind-o pentru a-i pedepsi pe indienii ce se rasculau impotriva dominatiei lor.

Colina devine si un „cimitir al damnatilor”, pentru ca cine ajungea sa fie spanzurat nu avea dreptul sa fie ingropat in pamantul consacrat cimitirului si era inhumat in gropi sapate in jurul stejarului. In 1679, Stejarul Blestemat a fost folosit pentru prima oara la executia unui alb. De mai multi ani, in coloniile britanice fusese dezlantuita „vanatoarea de vrajitoare”, si numeroase persoane, cele mai multe – femei, fusesera judecate si condamnate pentru vrajitorie, ajungand sa fie arse pe rug.

In luna mai a aceluiasi an, fu arestata Henriette Walker, o tanara de douazeci de ani, care in actele procesului era descrisa ca „foarte frumoasa si lasciva, dedata comertului carnal cu diavolul si cu nenumarati barbati”. Henriette mai era acuzata si ca ar fi fabricat filtre si bauturi magice si ca ar fi „comunicat cu spiritele”.

Henriette n-a scapat de pedeapsa capitala. Documentele inregistreaza faptul ciudat ca ea a suferit torturile menite sa o constranga sa „marturiseasca” relatiile cu puterile infernale, cazand in „transa”, ceea ce a fost considerat o dovada ulterioara a puterilor ei vrajitoresti. La 17 iulie fu inaltat rugul. Vara era caniculara, de multa vreme nu cazuse o picatura de ploaie, dar cand Henriette fu condusa la locul supliciului, cerul se intuneca si dinspre mare incepu sa sufle un vant puternic.

Tortele folosite pentru aprinderea focului ramasesera stinse din pricina rabufnirilor, din ce in ce mai violente, ale furtunii. Si cand, in sfarsit, rugul a inceput sa arda, intre tunete si fulgere, cerul parea ca se rupe si o ploaie deasa cazu de sus in torente. Executia a fost amanata.

„N-o sa reusiti sa-mi ardeti carnea!”, striga „vrajitoarea”, aruncand blesteme impotriva celor ce-o condamnasera. In acel moment, autoritatile, preocupate de tensiunea crescanda ce se facea simtita in randurile populatiei, au hotarat sa rezolve situatia intr-o maniera drastica.

La 20 iulie, Henriette Walker a fost condusa la Compton Hill si spanzurata de Stejarul Blestemat. Dar chiar daca scopul fusese atins, „vrajitoarea” fiind pedepsita, blestemele ei, in anii ce-au urmat, n-au intarziat sa dea rezultate. Din documentele pastrate in arhiva istorica a orasului Norfolk, reiese ca toti cei doisprezece judecatori care o condamnasera pe Henriette Walker murisera de morti violente, unii – victime ale unor accidente aparent inexplicabile.

„Vrajitoarea” ii blestemase si pe primii nascuti ai judecatorilor care, la randul lor, n-au murit de batranete, in paturile lor, ci si-au pierdut viata de tineri, in conditii ingrozitoare. Din 20 iulie 1679, orice incercare de executie capitala legata de Copacul Diavolului a ramas fara efect. Ramura de care era atarnata franghia se rupea cu regularitate, chiar daca era aleasa cu grija, sa fie cea mai puternica.

La inceputul secolului trecut, autoritatile din Norfolk au poruncit taierea stejarului, pentru ca descoperisera o secta secreta ce practica ritualuri satanice, venerand Copacul Diavolului.

Dar cand cei veniti sa-l doboare au inceput sa dea cu topoarele in trunchi, o craca mare si grea se rupse inexplicabil si cazu, facand doua victime.

Acest fapt a impresionat populatia si fu cu neputinta sa se mai gaseasca cineva dispus sa duca pana la capat doborarea copacului. Primarul orasului a chemat niste taietori de lemne din orasul vecin, Portsmouth, dar in vreme ce ii insotea spre colina, calul sau se cabra, il tranti la pamant si, bietul de el, isi rupse gatul.

Dupa acest incident, nu s-au mai facut alte incercari de taiere a Stejarului Diavolului. In 1863, in timpul Razboiului de Secesiune, in imprejurimile Norfolk-ului s-au dat lupte sangeroase, iar in zona Compton Hill, salvele de tun si incendiile n-au lasat in picioare nici o casa, nici un copac. Singurul care a rezistat acelui infern a fost doar stejarul, ce a ramas neatins.

In 1958, pe cand erau facute cercetari asupra radioactivitatii in Virginia, a reiesit ca Stejarul Diavolului emana niste misterioase unde magnetice, care n-au putut fi clasificate stiintific. In acel copac se afla ascunsa o putere misterioasa, tulburatoare.

Si daca nu se poate demonstra ca este vorba de „spiritul” lui Henriette Walker, este la fel de adevarat ca nu se poate demonstra nici contrariul, potrivit site-ului Formula-As.

sursa: kromania