Il port pe Vlad mereu in gandurile mele si stiu ca timpul nu ma va vindeca de el. Suntem suflete-pereche, chiar daca eu sunt maritata cu un alt barbat. Asta a fost ultima dorinta a mamei…

Am urmat Facultatea de Litere din Timisoara la indemnul mamei, caci ea a tinut ca eu sa studiez neaparat limba franceza, in semn de respect fata de bunica mea, care era frantuzoaica. Bunica Sophie, mama mamei mele, fugise de acasa, din Paris, pentru a se casatori cu un ofiter roman. A venit la Timisoara cand nu avea nici douazeci de ani impliniti si aici a ramas. Familia ei din Franta nu a iertat-o niciodata pentru ceea ce a facut. A fost dezmostenita si nimeni dintre rudele ei nu a venit vreodata s-o viziteze.

Mama ne-a educat pe mine si pe sora mea mai mica, Delia, in spiritul respectului fata de bunici, dar, in sinea ei, a con-damnat hotararea mamei sale de a-si parasi familia bogata din Franta si de a veni sa locuiasca in Romania. De aceea a avut intotdeauna ambitii foarte mari pentru noi, fetele ei: dorea sa fim bine educate si sa avem casatorii stralucite. Doar eram descendente ale unei familii instarite din Franta, nu?

Am fost crescute cu dragoste pentru arta si cultura si ii sunt recunoscatoare mamei mele pentru ca mi-a creat toate conditiile ca eu sa invat pianul, de mica. De la bunica am invatat franceza, asa ca, atunci cand m-am dus la scoala, eram cu mult inaintea colegilor mei.

La sfarsitul liceului, am dat la Facultatea de Litere si am obtinut nota 9,90 la franceza. Dar pentru mine nu a fost deloc greu, de vreme ce bunica s-a ocupat de mine…

Desi nu eram innebunita dupa facultate, ma duceam intotdeauna pregatita la examene si aveam rezultate bune. Parintii mei erau foarte mandri, iar eu eram multumita ca ii vedeam fericiti. Am fost de cand ma stiu un copil ascultator si tineam foarte mult la familia mea, chiar daca mama a fost intotdeauna mai rece cu noi. Am stiut ca o face cu intentii bune, ca nu ne vrea decat binele, dar modul in care intelegea ea sa ne faca fericite ne-a facut sa suferim foarte mult.

Viata mea a decurs lin pana inainte de inceperea anului trei de facultate. Eram in vacanta de vara, iar eu si Delia, ca in toate zilele calduroase, ne petreceam dupa-amiezile la strand. Acolo, in sambata acelei saptamani, urma sa aiba loc un concurs de dans, pentru distractie. Perechea castigatoare insa avea sa petreaca o seara romantica la restaurantul cel mai luxos din oras. Suna promitator, iar eu, care ma dadeam in vant dupa dans, tare as fi dorit sa particip, dar nu aveam partener. M-am inscris totusi la concurs, in speranta ca pana sambata imi voi gasi pe cineva, poate vreun coleg de grupa, care sa se incumete sa-mi fie pereche la dans.

Ziua de sambata a venit insa fara ca eu sa gasesc pe cineva. Aveam lacrimi in ochi cand m-am dus la organizatori, studenti ca mine, sa le spun ca nu mai particip.

— Nu se poate sa renunti asa usor! Ce s-a intamplat?

— Nimic, doar ca nu mi-am gasit un partener…

— Nu pot sa cred! a exclamat un tip simpatic. Asteapta doua secunde, sa ma uit pe listele cu participanti. Poate ca e vreun tanar care s-a inscris fara partenera, ca tine, sperand ca isi va gasi pe cineva. Ai vrea sa dansezi cu un necunoscut?

— De ce nu?! Pot incerca!

Am asteptat ca organizatorii sa cheme participantii si sa le spuna regulile concursului. Acela era momentul in care urma sa-l cunosc pe partenerul meu. incepusem sa am emotii: „Daca o fi vreun mototol? Bineinteles ca asa e, de-aia nici nu are partenera!”, gandeam eu.

Nici nu mi-am dus gandul pana la capat, caci organizatorul a venit la mine si mi-a zis:

— Hai sa i te prezint lui Vlad! Aveti o ora de exercitiu, inainte de start!

M-a condus la o masuta din spatele unei scene improvizate. Acolo ne astepta un tip inalt, destul de slab, cu o privire foarte patrunzatoare. Vlad m-a privit zambind si s-a prezentat:

— Vlad Coman. Domnisoara, sunt incantat sa va conduc pe ritmuri de samba, vals sau tango si sa impartim emotiile concursului. Va multumesc ca ati acceptat sa dansati cu mine!

— Dana Voicu, m-am prezentat si eu. incantata de cunostinta!

Nu ma asteptasem ca partenerul meu sa fie un tip atat de politicos. si, in plus, avea o privire atat de sincera, careia nu-i puteam rezista!

— Haideti sa mergem in spatele scenei… Vor sa ne dea cateva detalii despre concurs, a zis Vlad.

— Daca tot dansam impreuna, cred ca e cazul sa renuntam la politeturi si sa ne tutuim…

— Si eu voiam sa-ti propun asta, Dana. Organizatorii ne-au spus ce fel de melodii vor fi in concurs. Eram zece perechi participante, de la elevi de liceu, pana la pensionari. „O sa fie distractiv”, am gandit.

— Dana, fii relaxata si lasa-te condusa, mi-a soptit Vlad.

Am strambat din nas si am gandit: „Asta se crede Fred Astaire, de imi da mie indicatii? Nu sunt o novice! De mica am participat la tot felul de concursuri de-astea si, pana acum, nimeni nu mi-a zis ce sa fac!”. Lui insa nu i-am zis nimic. Am dat din cap, semn ca am inteles, si atat.

Startul s-a dat in cateva minute. Nu mai dansasem de mult si ma cam incurcam la pasi. Vlad insa era chiar uluitor. Miscarile lui erau elastice, mladioase, chiar senzuale. La un moment dat, i-am simtit respiratia atat de aproape de fata, incat am crezut ca o sa ma sarute. Nu a fost insa nici macar o tentativa. Era ritmul acela nebun de rumba…

Genurile muzicale se succedau, iar eu intram din ce in ce mai bine in ritm. Cred ca as fi dansat ore in sir cu partenerul meu. Nici nu mai simteam arsita. Dar, din pacate, concursul a luat sfarsit, iar noi am fost invitati sa asteptam deliberarea juriului. Desi stiam ca nu are rost sa ma indragostesc de Vlad, caci, la urma urmei, era un necunoscut – cu care participam la un concurs oarecare, o intalnire ocazionala, o banala distractie la strand… -, inima imi batea foarte tare. si nu din pricina concursului…

— O sa castigam, mi-a spus Vlad. Esti o foarte buna dansatoare, Dana!

„Perechea castigatoare este cea cu numarul 8!”, s-a auzit vocea prezentatorului. „Dana Voicu si Vlad Coman! Sa-i felicitam pe fericitii invingatori, care vor cina in seara asta impreuna la cel mai renumit restaurant din oras!”

Credeam ca visez. Vlad m-a luat de mana si m-a condus, gratios, in mijlocul ringului, in aplauzele multimii. Apoi, dupa ce totul a luat sfarsit, m-a intrebat la ce ora sa vina sa ma ia de acasa.

— La ora opt, i-am raspuns. Am sa ies in fata casei.

I-am dat adresa, iar dupa ce m-am despartit de el, am sarit de gatul Deliei. Ea a fost surprinsa de reactia mea, dar s-a bucurat de succesul meu.

— Am sa-i spun mamei ca sunt invitata la o petrecere, cu colegele de grupa. Ma acoperi, Delia? am intrebat-o, incet.

— Bineinteles, sper sa te simti bine.

— Sunt convinsa ca o sa ma simt bine. N-ai vazut ce dragut e Vlad?

La ora opt fix, el ma astepta in fata casei, cu un buchet de flori in mana. Restaurantul era chiar in centru, destul de departe, dar am mers pe jos pana acolo.

A fost o seara superba; ne astepta o masa garnisita cu lumanari aprinse, iar meniul era sofisticat si apetisant. Cu toate astea, eu n-am putut sa mananc deloc. Nu de placeri gastronomice imi ardea mie… Am dansat cu Vlad toata seara. si am stat mult de vorba, de parca voiam sa aflam totul despre noi in acea seara. Am aflat ca era student in ultimul an la Facultatea de Matematica. Locuia doar cu mama lui, caci taica-sau se prapadise cu cinci ani in urma, in urma unui atac de cord.

— De ce ai venit singur la concurs? Nu ti-ai gasit o partenera? Nu cred… l-am intrebat eu, curioasa.

— Ba cred ca mi-as fi gasit, daca as fi cautat. Dar am vrut sa intru in jocul destinului. Am fost pur si simplu curios sa vad ce se intampla cand nu actionez, ci doar astept pur si simplu ca evenimentele sa se desfasoare de la sine.

— Si esti multumit de asteptarea asta? l-am intrebat, cu subinteles.

— Multumit? E un cuvant prea sarac pentru starea in care ma aflu… mi-a raspuns el, usor imbujorat.

Dupa seara aceea, am continuat, fireste, sa ne intalnim. Uneori, o luam si pe sora mea cu noi, caci ne simteam bine cu totii.

Nici nu stiu cand a trecut vara aceea si am ajuns in luna octombrie. in prima zi de facultate, abia am suportat orele de curs. Ma uitam visatoare pe fereastra si imi derulam in gand, ca pe un film, zilele de vis petrecute impreuna cu cel pe care-l iubeam.

Spre viitor priveam cu teama, caci nu stiam decat ca el dorea sa faca un masterat in Germania, unde avea un unchi, si sa ramana acolo. Asa mi-a zis. La sfarsitul primului semestru, le-am spus parintilor despre relatia mea cu Vlad. „E un baiat dragut, bine-crescut, foarte inteligent, de ce sa nu le placa? si, in plus, vreau sa petrec Revelionul cu el, undeva, la munte”, mi-am spus eu.

Cum a aflat de Vlad, mama m-a intrebat unde locuieste si ce meserie au parintii lui. I-am spus ca mama lui Vlad este pensionara si ca fusese candva asistenta medicala, iar tatal lui fusese mecanic auto. Ea s-a strambat si a zis:

— Dana, tu meriti ceva mai bun…

— Dar Vlad e student la Matematica, e in ultimul an, si cred ca va avea o cariera frumoasa… Este foarte hotarat in tot ceea ce face, ambitios…

— Dana, ar trebui sa mergi cu mine pe la prietenii nostri care-s avocati… Fiul lor tocmai s-a intors de la studii din State, unde a obtinut o bursa. ti-l mai amintesti pe Bogdan, nu-i asa? A terminat Dreptul, iar taica-sau vrea sa-i deschida un cabinet aici, in Timisoara. Bogdan mi-a spus ca e nerabdator sa te vada. De cand nu v-ati mai vazut?

Intotdeauna am ascultat-o pe mama, dar, de data asta, nu voiam ca ea sa se mai amestece in viata mea. Eu il iubeam pe Vlad, n-aveam chef sa-l revad pe Bogdan. Nu m-am dus in vizita cu mama, la prietenii ei. In schimb, m-am logodit cu Vlad, fara sa suflu o vorba despre asta.

A trecut si iarna, a trecut si primavara. in vara, Vlad si-a sustinut examenul de licenta si a inceput sa-si caute de lucru, in domeniul lui. in acelasi timp, astepta raspunsul la aplicatia pe care o trimisese la o universitate din Germania, pentru o bursa de masterat acolo. Eu eram in ultimul an de facultate si asteptam nerabdatoare sa termin, ca sa ma casatoresc cu el.

Parintii mei insa nu ma lasau in pace. Devenisera din ce in ce mai insistenti sa intrerup aceasta relatie si sa ma casatoresc cu Bogdan. il cunosteam din copilarie pe fiul avocatului Ionascu si nu-mi placea deloc de el. Nu-mi pasa ca profesional se realizase si ca va deveni un avocat renumit, sustinut de tatal lui, de vreme ce nu simteam absolut nimic pentru el.

Intre timp, Vlad a obtinut bursa in Germania. Era foarte fericit si imi spunea mereu ca, timp de un an, cat mai aveam eu pana terminam studiile, va munci pe branci pentru ca, apoi, sa ne casatorim si sa plec cu el in Germania. Totul parea atat de frumos…

In toamna, Vlad a plecat. Le-am spus alor mei ce planuri am si l-am laudat pe viitorul meu sot: un om care se descurca singur, a obtinut bursa prin propriile lui forte, nu a trebuit sa-i plateasca parintii scoala! Degeaba l-am prezentat in cea mai favorabila lumina, caci mama tot nici nu a vrut sa auda de el…

Ma lua tot timpul cu ea in vizita la familia Ionascu, iar acestia ne intorceau vizitele cat de repede puteau. Credeau ca ne aranjeaza noua, copiilor, o partida extraordinara, spre beneficiul ambelor familii. Degeaba ii explicam mamei ca nu-mi placea Bogdan, ea imi zicea raspicat ca un mariaj de succes nu are nimic in comun cu dragostea naiva.

Intr-o zi, in ajunul Craciunului, mama a cazut la pat. Am dus-o imediat la spital, la Urgenta. Medicii de-acolo, dupa ce au consultat-o si i-au facut un set de analize complete, au pus un diagnostic clar: mama avea cancer la plamani, cu metastaze…

Nu se putea asa ceva! Mama mea avea cancer si inca in ultima faza? Da, stiam ca este o fumatoare inraita, dar sunt atatia oameni care fumeaza toata viata si nu patesc nimic! De ce tocmai ea sa se imbolnaveasca?! A ramas in spital, dar starea ei se agrava pe zi ce trecea. Sta-team la capataiul ei pe rand, eu, tata si Delia. Mama m-a luat de mana intr-o seara si mi-a spus:

— Dana, fata mea, nu stiu daca mai apuc ziua de maine…

— Mama, nu vorbi asa! am strigat eu.

— Asculta-ma… stii ca intotdeauna ti-am vrut doar binele. As vrea sa-mi promiti ca te vei casatori cu baiatul avocatului Ionascu. Sunt convinsa ca nu-ti va lipsi nimic alaturi de Bogdan…

Plangeam cu sughituri, o tineam pe mama de mana si o rugam sa nu-mi faca una ca asta. Dar a ramas neclintita in dorinta ei cea de pe urma. N-am avut ce face. Am fost obligata sa i-o implinesc. Ce sa fac, o iubeam pe mama asa cum era… I-am promis asadar, disperata, ca ma voi casatori cu Bogdan.

— Da, mama, te voi asculta… stiu ca-mi vrei numai binele…

A doua zi, mama s-a stins. I-am scris lui Vlad o scrisoare de adio, explicandu-i ce s-a intamplat. Raspunsul lui a constat din doua fraze: „Te inteleg si voi respecta decizia ta. Sa nu uiti niciodata ca te voi iubi vesnic. Vlad”.

Si asta a fost ultima lui scrisoare. Cu inima franta, am terminat facultatea. La finele ei, la insistentele tatalui lui, Bogdan mi-a cerut mana. Am acceptat si m-am lasat condusa la altar, in rochia alba de mireasa, ca teleghidata. Pe urma, m-am angajat ca profesoara de franceza la un liceu din oras, desi nu as avea nevoie sa muncesc, sa-mi castig existenta. Sotul meu este foarte instarit, mai ales datorita parintilor lui. Dar nu-mi pot afla multumirea decat in munca…

Ma gandesc in fiecare zi la Vlad. Oare m-a uitat? Oare va incerca sa ma revada candva? Sau va lasa destinul sa decida, asa cum a facut in vara aceea, cand ne-am cunoscut? Oricum ar fi, eu sper ca drumurile noastre sa se intersecteze din nou intr-o zi, chiar si numai pentru un minut, doar ca sa-l mai vad o singura data… sursa: poatenustiai.ro