Sfantul Constantin cel Mare s-a nascut in anul 272, in cetatea Naissus (astazi, Nis, in Serbia), din provincia romana Moesia Superior. Tatal sau, Constantiu Chlor, care la acea vreme era general, a ajuns mai tarziu la conducerea imperiului cu titlul de "caesar".

Forma de conducere a Imperiului Roman era atunci tetrarhia, doi "augustusi" si doi "caesari", acestia ajungand in cele din urma sa-si dispute puterea. Astfel, Constantin cel Mare, proclamat de armata imparat, a intrat in conflict cu fiul fostului imparat Maximian, Maxentiu.

Lupta dintre Constantin si cezarul care stapanea Roma, impreuna cu tinuturile de Rasarit ale imperiului, Maxentiu (317-313), a fost castigata de Constantin la Turin si Verona, urmand ca acesta sa vina asupra Romei. Batalia decisiva cu Maxentiu a fost data la Podul Milvius, langa Tibru, in octombrie 312.

In ziua premergatoare luptei, rugandu-se "Dumnezeului tatalui sau", Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei birui), conform marturiei lui Eusebiu de Cezareea, scriitor bisericesc. In noaptea in care a urmat imparatul si-a insemnat cu crucea toate steagurile armatei sale. Batalia de-a doua zi a fost castigata de Constantin care a intrat biruitor in Roma, iar Maxentiu s-a inecat in apele Tibrului. 

Un an mai tarziu (313), Constantin a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoastere oficiala a crestinismului, prin care se punea capat persecutiilor impotriva crestinilor si se garanta libertatea credintei si a cultului.

Actul a fost emis cu acordul imparatului ce stapanea peste partea de rasarit imperiului, Liciniu (308-321). In urma conflictului izbucnit intre cei doi, Liciniu a incalcat acest acord si a dezlantuit din nou persecutiile. Constantin l-a invins in batalia de la Crysopolis (18 septembrie 324) si l-a condamnat la moarte.

Din anul 324 Constantin a ramas singur la conducerea Imperiului Roman, pozitie pe care si-a mentinut-o pana la sfarsitul vietii (337).

In aceasta perioada, Biserica a cunoscut o mare inflorire pe tot intinsul imperiului. Imparateasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, avand o contributie majora in sustinerea acestui efort innoitor.

Reformele dispuse de imparatul Constantin cel Mare au inclus si ridicarea unei noi capitale, pe Bosfor. Cetatea s-a chemat Constantinopol si a fost inaugurata la 12 mai 330.

Intre cladirile care au fost construite in acest oras fabulos, din locul vechii cetati Byzantion, s-a aflat si Biserica "Sfintii Apostoli", ridicata pe cel mai inalt deal al nou-infiintatului oras. Biserica avea planul in forma de cruce greceasca (cu cele patru brate egale) si era incununata cu o turla cu ferestre si patru fara ferestre, cele patru fiind asezate pe bratele crucii. 

In aceasta biserica, care astazi nu mai exista, a fost inmormantat Constantin cel Mare. Imparatul a murit in Nicomidia, in anul 337, cu putin inainte de terminarea construirii bisericii. In momentul in care lucrarile de zidire s-au incheiat, trupul lui Constantin cel Mare a fost mutat in aceasta biserica-necropola de catre fiul si succesorul sau, Constantiu.

Mama sa, Sfanta Elena, a fost atasata foarte mult de valorile religiei crestine. Prin ravna ei pentru descoperirea relicvelor sfinte a fost descoperit locul Golgotei si s-a gasit lemnul crucii pe care a fost rastignit Hristos. Sfanta Elena s-a implicat direct in constructia a trei lacasuri: Biserica Invierii, deasupra Sfantului Mormant si a Golgotei, Biserica Nasterii de la Betleem si Biserica Inaltarii Domnului de pe Muntele Maslinilor.

Pentru marea contributie la raspandirea si inflorirea crestinismului, Constantin si mama sa, Elena, au fost trecuti de Biserica Ortodoxa in randul sfintilor si sunt socotiti "intocmai cu apostolii".