News Flash:

DNA: Horia Georgescu si membrii ANRP au aprobat despagubiri pentru imobile supraevaluate cu 75 mil.de euro

16 Martie 2015
1471 Vizualizari | 1 Comentarii
Horia Georgescu si ceilalti membri ai Comisiei Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor au aprobat despagubiri pentru trei imobile, pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerintele legii, supraevaland aceste bunuri cu aproximativ 75 de milioane de euro, potrivit DNA.
Directia Nationala Anticoruptie (DNA) anunta, intr-un comunicat de presa, ca a dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pe 24 de ore a lui Horia Georgescu. Presedintele Agentiei Nationale de Integritate (ANI) este cercetat penal pentru fapte pe care le-a savarsit in perioada in care era membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).
Procurorii anticoruptie sustin ca Horia Georgescu se face vinovat de savarsirea a trei infractiuni de abuz in serviciu, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
Potrivit ordonantei de retinere, emisa pe numele lui Georgescu, in ianuarie 2015, Guvernul Romaniei – Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a sesizat Directia Nationala Anticoruptie cu privire la faptul ca, in perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despagubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerintele Standardelor Internationale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piata a imobilelor.
Mai exact, in perioada respectiva, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, din care facea parte si seful ANI, a aprobat rapoartele de evaluare, intocmite de expertii evaluatori, corespunzatoare unui numar de trei dosare. Aceasta comisie nu ar fi respectat Standardelor Internationale de Evaluare, a dispozitiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei precum si unele masuri adiacente, in care imobilele pentru care se solicitau despagubiri fusesera supraevaluate.
Mediafax.ro 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1134 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006967 (s)