News Flash:

Bilant tragic al luptelor din Ucraina: Peste 6.000 de persoane au fost ucise!

2 Martie 2015
1729 Vizualizari | 2 Comentarii
Peste 6.000 de persoane au fost ucise in Ucraina de la inceputul conflictului in estul separatist, in aprilie 2014, a anuntat luni Inaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Raad Al Hussein, care a denuntat in acelasi timp 'devastarile nemiloase ce i-au vizat pe civili'.
Peste 6.000 de persoane si-au pierdut viata in mai putin de un an din cauza luptelor in estul Ucrainei', a afirmat comisarul ONU, intr-o declaratie facuta publica la Geneva, potrivit AFP.
El a adaugat ca un raport al Comisiei de ancheta a ONU pentru drepturile omului in Ucraina indica faptul ca civilii si infrastructurile au fost tinta unor 'devastari nemiloase'. 'Grupurile vulnerabile, femeile, copiii, batranii sunt cei mai afectati', a semnalat comisarul ONU.

Zeid Raad Al Hussein a subliniat ca 'este imperativ ca toate partile (implicate in conflictul ucrainean) sa respecte deciziile cuprinse in acordurile de la Minsk si sa inceteze bombardamentele si alte ostilitati care au creat o situatie catastrofala pentru civili, prin incalcarea grava a legilor internationale umanitare si a drepturilor omului'.
Raportul denunta totodata detentiile arbitrare, torturile si disparitiile fortate comise in special de grupurile armate, dar, in anumite cazuri, si de fortele ucrainene. Textul semnaleaza si situatia dificila in care se afla mii de persoane stramutate in interiorul tarii din cauza conflictului.
AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1165 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006073 (s)