News Flash:

Pretul petrolului a scazut fata de luna iulie cu 46%, in timp ce benzina din Romania s-a ieftinit cu doar 18%. Care este explicatia

22 Decembrie 2014
1470 Vizualizari | 1 Comentarii
Circa 58% din pretul unui litru de benzina si 54% din pretul la motorina se duc la stat sub forma accizei si a TVA. In acest moment, pretul unui litru de benzina a ajuns la circa 5,25 de lei, in scadere cu 18% fata de maximul atins in iulie, anul acesta. Daca guvernul nu ar fi aplicat de la 1 aprilie acciza de 7 centi pe litru, care reprezinta 41 de bani din pretul final, acum litrul de benzina ar fi scazut sub pragul de 5 lei pe litru, cel mai mic nivel din ultimii patru ani de zile. Petrolistii spun ca in continuare tendinta este de scadere.
„Ponderea taxelor (TVA si acciza) in pretul la pompa in reteaua Rompetrol este astazi, (19 decembrie - n.red.), de 58% pentru benzina si 54% pentru motorina. In afara accizelor si taxelor, pretul final al carburantilor este format din indicatori variabili precum cotatiile internationale ale materiilor prime si ale produselor petroliere, cursul de schimb, precum si costuri logistice si de distributie, cele financiare necesare asigurarii capitalului de lucru si a investitiilor“, explica reprezentantii KMG International, fostul grup Rompetrol, al doilea cel mai mare jucator din piata petroliera locala.
Potrivit datelor furnizate de Rompetrol, pe data de 19 decembrie pretul mediu pe litrul de benzina era de 5,25 lei, iar litrul de motorina se putea achizitiona la nivelul retelei cu 5,45 de lei.
 
10 scaderi de pret intr-o luna
„Pe fondul evolutiei indicatorilor mentionati, in ultima luna (18 noiembrie - 19 decembrie 2014), Rompetrol Downstream (divizia de retail a Rompetrol - n.red.) a modificat in scadere preturile la carburanti de 10 ori, respectiv cu 51 de bani la motorina si 57 de bani la benzina. Astfel, ultima modificare a fost operata pe 19 decembrie, in scadere cu 9 bani la benzina (pretul mediu in retea fiind de 5,25 lei) si cu 7 bani la motorina (pretul mediu in retea fiind de 5,45 lei), in continuare evolutia fiind de scadere a preturilor“, au mai spus reprezentantii Rompetrol.
Cifrele din spatele unui litru de benzina
„Conform Codului fiscal, nivelul curent al accizei in litrul de benzina este de 2,04 lei, iar in cazul motorinei este de 1,90 lei. Dupa 1 ianuarie 2014, a avut loc majorarea cursului de schimb pentru acciza, astfel ca in pretul final s-au regasit: 10 bani pentru benzina si 9 bani pentru motorina. Dupa 1 aprilie, dupa introducerea accizei suplimentare (calculata la acelasi curs de 4,7380), preturile s-au majorat cu inca 41 de bani pentru benzina si motorina. In total, din taxele introduse in 2014 avem o crestere de 51 de bani pentru benzina si 50 pentru motorina. Platile efectuate de companie in contul accizei au fost in valoare de peste 1 miliard de dolari (nivel inregistrat in perioada ianuarie - noiembrie 2014)“, au mai spus reprezentantii Rompetrol.
Celelte companii petroliere nu au raspuns solicitarii ZF pana la inchiderea editiei. Potrivit datelor colectate de ZF, pretul actual al benzinei este comparabil cu cel din aprilie 2011, iar daca s-ar exclude taxa de 7 centi pe litru, care are un impact final de 41 de bani, benzina ar scadea sub pargul de 5 lei pe litru, nivel care nu a mai fost atins in ultimii patru ani de zile. Zf.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1153 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007694 (s)