News Flash:

Iohannis: Daca si acest guvern ar pica, ar trebui sa ma intreb daca PSD are capacitatea sa guverneze; Pot sa fie demisii sau demiteri

12 Octombrie 2017
1014 Vizualizari | 1 Comentarii
klaus johanis 1
Presedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Craiova, ca in cazul in care si acest Executiv ar pica, si-ar pune serios intrebarea daca PSD poate sa guverneze. Presedintele a mentionat insa ca nici un guvern de tehnocrati nu ar fi o solutie pe termen lung.
”Eu cred ca premierul este de buna credinta si doreste sa aiba o echipa performanta. Pe de alta parte, si romanii si eu dupa aproape un an de la castigarea alegerile asteptam ca PSD sa vina cu niste rezultate tangibile pentru romani si daca e nevoie de o remaniere pentru a obtine asa ceva, atunci remaniere sa fie”, a spus Klaus Iohannis, intrebat daca e nevoie de o remaniere.
El a fost intrebat daca Mihai Tudose va demisiona, va mai nominaliza un premier de la PSD.
”Trebuie sa fim foarte seriosi aici. Daca si acest guvern ar cadea, atunci cu siguranta ar trebui sa imi pun intrebarea la modul extrem de serios daca PSD ar mai avea capacitatea sa guverneze. Deocamdata nu suntem in aceasta situatie”, a raspuns seful statului.
Iohannis a respins varianta nominalizarii unui nou Executiv format din tehnocrati. ”Un guvern de tehnocrati nu este o solutie pe termen mai lung. Asta am spus-o si atunci cand am instalat un guvern tehnocrat, care la acel moment a fost o solutie rezonabila. Acum suntem la putin timp dupa alegeri, avem un partid care a castigat alegerile, acum nu are decat sa performeze. Orice altceva sunt discutii puerile care nu isi au rostul. Cine a castigat sa--si faca treaba, sa guverneze, sa performeze”, a mai spus Iohannis.
El a precizat ca nu a discutat in ultima vreme cu presedintele PSD, Liviu Dragnea.
Pot sa fie demisii sau demiteri. In politica nu este prezumtia de nevinovatie
Klaus Iohqannis a declarat joi, la Craiova, ca in politica nu exista prezumtia de nevinovatie, iar in primul rand al functiilor nu au ce cauta oameni cu probleme de integritate, facand referire la anuntatele remanieri din Guvern, printre care si numele celor doi ministri suspectati in cazul "Belina"
"Nu ma intereseaza daca primesc demisii sau demiteri. Important este sa fie o echipa guvernamentala care nu are problemele de integritate, care e dispusa sa mearga inainte si sa iti faca treaba. Persoane cu probleme penale nu au ce cauta in primul rand al functiilor statului. In politica nu functioneaza prezumtia de nevinovatie ca in justitie.(...) Aud tot timpul politicieni care spun ca nu sunt vinovate si trebuie sa functioneze prezumtia de nevinovatie. Da, in fata justitiei, dar in politica trebuie sa fie altfel. Cum sa creada romanii intr-un guvern care are acolo persoane suspecte", a declarat presedintele Klaus Iohannis.
Intrebat de propria situatie, cand a fost suspectat de Justitie, Iohannis a raspuns scurt: "Cu tot respectul, nu am fost suspectat".
Problemele din instanta ale sefului statului au fost legate de raportul ANI din anul 2014 si de procesul cu casa din Sibiu pe care a pierdut-o definitiv.
In 24 aprilie 2013, Agentia Nationala de Integritate a constatat ca primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se afla in stare de incompatibilitate, intrucat are si calitatea de reprezentant al municipiului in Adunarea Generala a Actionarilor SC Apa Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 si SC Piete SA, din 30 aprilie 2009. In septembrie 2013, Klaus Iohannis a castigat procesul intentat ANI. Hotararea a fost contestata de ANI la instanta suprema. Recursul ANI s-a judecat in 2014, atunci cand Agentia a cerut instantei supreme sa ia in discutie mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerand ca judecata ar trebui sa aiba loc inainte de al doilea tur al alegerilor prezidentiale. Totusi sentinta s-a dat abia dupa alegeri, constatandu-se ca fostul primar al Sibiului nu s-a aflat in incompatibilitate.
Un al dosar in care a aparut numele lui Klaus Iohannis este cel legat de casa din Sibiu, pe care a si pierdut-o definitiv in instanta. Imobilul cu numarul 29 de pe strada Nicolae Balcescu din centrul Sibiului, pe care sotii Iohannis au cumparat jumatate la inceputul lunii iunie 1999, a facut parte din averea sotilor Maria si Eliseu Ghenea, iar dupa decesul acestora, casa a ajuns in proprietatea statului roman.
In anul 1997 imobilul a fost cumparat de chiriasi. In 1999, contractele prin care chiriasii au cumparat casa au fost anulate in instanta, la cererea fiului lui Nicolae Bastea, acesta din urma fiind nepot al sotilor Ghenea. Ulterior, imobilul a ajuns in proprietatea familiei presedintelui, care a cumparat partea urmasilor lui Nicolae Bastea.
Fostii chiriasi au cerut in instanta anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat in posesia imobilului din Sibiu, contestand calitatea de urmas de drept al lui Nicolae Bastea.
In 2016, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca dosarul sa fie stramutat de la Brasov la Curtea de Apel Pitesti. Ultimul termen al procesului s-a judecat in 15 februarie, iar judecatorii Curtii de Apel au decis sa respinga contestatia in anulare formulata de casa de avocatura a familiei Iohannis. Mediafax.ro

craiova
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1315 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006040 (s)