News Flash:

Vremea va fi inchisa in saptamana urmatoare. Minimele termice vor atinge minus 4 grade

19 Noiembrie 2017
942 Vizualizari | 0 Comentarii
vreme racoare 1

Meteorolorgii anunţă că vremea va fi în general închisă, săptămâna următoare, în majoritatea regiunilor ţării, temperaturile minime fiind cuprinse, în general, între -4 şi 3 grade.

"Săptămâna viitoare va fi o vreme închisă în majoritatea zonelor ţării, dar mai ales în interiorul arcului carpatic. Vor fi precipitaţii slabe, mai peste tot. La munte, predominant ninsoare, dar vor fi şi mixte - lapoviţă, ploaie şi ninsoare - în regiunile intracarpatice şi predominant ploaie în restul teritoriului, în sud şi în est. Sunt temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toată ţara vor fi în general cam între 3 şi 13 grade. Vor fi şi minime între -4 şi 3 grade, în general", potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

În Bucureşti, temperatura maximă va fi de 9 grade, iar noaptea minimele vor fi cuprinse între 1 şi 3 grade.

"Vor mai fi unele înnorări, condiţii de ceaţă noaptea şi dimineaţa, dar fără precipitaţi. Aceasta este prognoza pentru prima parte a săptămânii, până spre joi după-amiază. Nici după aceea nu vor fi mari schimbări", spun meteorologii.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1284 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006334 (s)