News Flash:

VREMEA va fi CALDA pentru aceasta perioada. Vezi cum va fi vremea vineri

21 Noiembrie 2013
1508 Vizualizari | 0 Comentarii
Vineri, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai ridicate decat ar fi normal în ultima decadă a lunii noiembrie. In regiunile extracarpatice vremea va fi în general închisă, dimineaţa local va fi ceaţă şi burniţă, apoi va ploua, pe arii relativ extinse.

In ŢARĂ:
Izolat, îndeosebi în Moldova şi în Dobrogea, cantităţile de apă pot depăşi, vineri, 10...15 l/mp. In restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restranse, cu precădere în prima parte a zilei. Vantul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade, iar cele minime între 3 şi 12 grade, mai scăzute în depresiuni. Pe timpul nopţii se va forma din nou ceaţă, cu caracter local, mai ales în centrul ţării.
In BUCUREŞTI:
Vremea va fi în general închisă vineri, dar regimul termic se va menţine peste cel obişnuit al datei. Dimineaţa va fi ceaţă, apoi va ploua trecător. Vantul va sufla slab pană la moderat. Temperatura maximă va fi de 12...14 grade, iar cea minimă de 8...9 grade.

La MUNTE:
Vremea va fi mai caldă decat ar fi normal în ultima decadă a lunii noiembrie. Ziua, cerul va fi temporar noros şi doar pe arii restranse va ploua slab. Spre seară, dar mai ales noaptea, vor fi înnorări şi ploi în Carpaţii Meridionali şi Orientali. Vantul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1283 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007085 (s)