News Flash:

Vrei sa stii daca vei avea o zi buna sau nu? Iata ce spune fiecare zodie

11 Septembrie 2018
1018 Vizualizari | 0 Comentarii
horoscop zodie

Horoscop 11 septembrie 2018. O zodie se simte centrul Universului in timp ce alti nativi trec printr-o pasa proasta.

Iata previziunile pentru ziua de marti:

Horoscop 11 septembrie 2018 BERBEC
Tu esti centrul universului azi, deci onoreaza-te mai mult pe tine insuti. Iubeste-te asa cum esti, rasfata-te cu tot ce e mai bun si mai frumos, dedica-ti o zi doar pentru bucuria ta. Imagineaza-ti ca esti un rege sau o regina care primeste azi daruri de mare pret. Lasa modestia la o parte si ia-le cu inima deschisa, pentru ca le meriti! Este o zi in care vin catre tine o multime de semnale de afectiune, de pretuire, de lauda, si toate acestea te motiveaza la maxim. Altfel te simti cand descoperi in jur atatea motive de bucurie, pentru ca ele iti dau garantia ca esti apreciat si iubit, asa cum esti!

Horoscop 11 septembrie 2018 TAUR
Trebuie sa faci ceva ca sa scapi de pasa proasta care-ti da tarcoale. Cauta-ti refugiul potrivit care sa-ti distraga atentia de la motivele de suparare. Se vede ca ceva nu-ti convine, ca nu esti in apele tale, dar, daca reusesti sa te concentrezi asupra sarcinilor de serviciu, de exemplu, nimic din ceea ce te ingrijora la inceput nu va mai conta. Uita de griji, de probleme, de dezamagiri printr-o activitate solicitanta, oricare ar fi ea, dar nu te apropia totusi de acele proiecte care merg si ele prost, altfel generezi alta depresie. Fa sport, lucreaza in gradina, fa curatenie prin casa si ai sa-ti abati gandurile de la alte necazuri.

Horoscop 11 septembrie 2018 GEMENI
Primesti o veste atat de buna, incat nici nu mai ai rabdare pana la concretizarea evenimentului proaspat anuntat. Ai vrea sa sari peste cateva etape, sa ajungi direct la punctul maxim al acestui eveniment, dar nu trebuie sa te grabesti. Chiar si asteptarea, drumul parcurs pas cu pas pana ce visul devine fapt, au si ele rolul lor, pentru ca fac ca lucrurile sa devina si mai interesante. Totul se va materializa intr-o forma promitatoare si ai din ce in ce mai mari emotii cu fiecare ora care te apropie de acel moment. Presimti ca va fi ceva special!

Horoscop 11 septembrie 2018 RAC
Nu te rupe de restul lumii, nu face opinie separata, pentru ca esti si tu parte dintr-un intreg. Trebuie sa te raportezi permanent la cei din jurul tau, pentru ca nu esti nici exclus, asa cum ti se pare, dar nici mai special:, esti la fel ca toata lumea. Azi vei intelege altfel apartenenta ta la acest cadru mai larg de persoane, pentru ca descoperi ca esti ca oricine altcineva, gandesti ca ei, reactionezi ca ei, deci esti si tu unul ca oricare. Adapteaza-te acestui mediu fara nici un fel de rezerve, si incearca sa legi mai bine relatiile cu cei din jur, aratandu-le ca nu va diferentiaza absolut nimic: nici varsta, nici rangul social, nici averea, nici sexul. Din parti atat de diverse se formeaza intregul.

Horoscop 11 septembrie 2018 LEU
Esti intr-un moment de rascruce in plan personal, cand simti ca ar trebui sa faci o schimbare majora de directie, dar ti-e putin frica. Lasi in urma o stare de lucruri care nu-ti mai ofera nimic bun, doar amintiri triste sau un sentiment de gol interior, in timp ce noua cale ofera perspective minunate, care iti rasfata sufletul. Nici nu e greu sa alegi, de vreme ce te indrepti acum spre ceva mult mai frumos si mai bun, deci nu te teme sa pui punct ca s-o iei in alta directie. Sunt momente in viata cand trebuie sa-ti urmezi pasiunea sau iubirea, sa faci lucrurile asa cum te indeamna inima, si intr-un astfel de punct esti si tu acum.

Horoscop 11 septembrie 2018 FECIOARA
Cel mai greu e atunci cand trebuie sa te imparti intre doua planuri pe care le iubesti la fel de mult. Ca e vorba de doua locuri in care te simti bine, ca sunt doua persoane la fel de importante pentru inima ta sau doua pasiuni care iti provoaca aceeasi bucurie, daca ai fi nevoit sa alegi intre ele, ti-ar fi ingrozitor de greu. Vei incerca sa le impaci pe amandoua pe cat posibil, dar va veni totusi o zi cand va trebui sa te decizi. Simti ca ti se rupe sufletul cand te gandesti ca trebuie sa alegi doar una.

Horoscop 11 septembrie 2018 BALANTA
Desi esti una din zodiile cele mai sociabile si mai comunicative, azi parca nu-ti mai gasesti cuvintele pentru a te face inteles. Te afli intr-un anturaj numeros cu care nu prea ai multe in comun, fiind ori persoane complet necunoscute, ori oameni cu care nu ai prea multe de impartit de aceea preferi sa ramai in banca ta, decat sa faci eforturi pentru a te integra in colectiv. Poate exista cineva in acest mediu care te priveste cu oarecare ostilitate, cu raceala, ceea ce ingreuiaza dialogul, preferand sa taci sau sa astepti sa iesi cat mai repede din acel loc.

Horoscop 11 septembrie 2018 SCORPION
Schimbarile apar peste noapte in planurile tale, de aceea trebuie sa dai dovada de flexibilitate ca sa poti schimba imediat macazul spre altceva. Daca o tii pe a ta si nu reusesti sa te adaptezi la noile conditii, ai putea rata o ocazie interesanta de aceea trebuie sa fii pe faza si sa nu respingi alternativele. Daca prima varianta nu iese conform planurilor, nu-i nimic, ai altceva la dispozitie care poate avea efecte mai bune. Mai greu e cu atitudinea ta rigida, pentru ca nu-ti plac schimbarile bruste. Ai nevoie de timp de gandire inainte de a schimba directia, dar… nu prea e timp!

Horoscop 11 septembrie 2018 SAGETATOR
Mergi mai departe pe drumul pe care l-ai ales candva, pentru ca visul tau se contureaza din ce in ce mai bine cu fiecare pas pe care il faci. Nu te astepta la miracole, pentru ca tu insuti construiesti marele edificiu de la final, dar trebuie sa fii constient ca e un drum lung pana acolo. Pe parcurs, mai ai multe de invatat, mai apar si probe de trecut, mai intervin si alte persoane in aventura ta, dar fii sigur ca in tot acest demers esti protejat de undeva de sus, dar, mai ales, esti indrumat pe tot felul de cai subtile incotro e mai bine sa mergi. Asculta tot ce vine catre tine prin intuitie sau vise, prin coincidente sau vesti, pentru ca toate converg acolo unde doresti.

Horoscop 11 septembrie 2018 CAPRICORN
Daca pleci la drum, inarmeaza-te cu mult calm si enorma rabdare, deoarece tensiunile se pot ivi la orice pas. Traficul poate fi motiv de stres, discutiile cu tovarasii de drum ating cote alarmante, iar la destinatie te asteapta alte surprize care te irita la maximum. Orice relatie pe care o ai cu persoane de departe, se va desfasura de pe pozitii de forta, pentru ca pot aparea reclamatii de la clienti din alta zona a tarii, conversatii agresive prin telefon sau mesaje trimise pe diverse cai de comunicatie care folosesc un ton autoritar si sever.

Horoscop 11 septembrie 2018 VARSATOR
Nu consuma tot entuziasmul de inceput in prima etapa a unui proiect, pentru ca s-ar putea sa-l mai pierzi cand vor incepe sa apara si piedicile.

Porneste in noua actiune echilibrat, rezervat, gestionandu-ti corect fortele. Nici sa risti totul pe-o carte, dar nici sa stai pasiv in expectativa, asteptand sa vezi ce fac altii, nu e corect, ci e nevoie de o implicare rationala, dand exact atat cat trebuie la momentul potrivit.

Cu prudenta de rigoare, cu o analiza limpede a investitiei care depinde de tine, vei ajunge la rezultate de care vei fi mandru, dar nu pretinde roade iesite din comun din prima!

Horoscop 11 septembrie 2018 PESTI
Incearca sa asculti parerile diferite care se vehiculeaza in jurul tau, sa le cantaresti cu atentie, sa nu ignori pe vreuna doar pentru ca pare ca se bate cap in cap cu alta, pentru ca cel mai bun verdict il vei da numai dupa ce cunosti situatia privita din mai multe unghiuri. Intr-un final, intuitia te va ajuta sa extragi o concluzie buna, dar nu te grabi sa-ti spui ultimul cuvant inca. E nevoie de o analiza aprofundata pe indelete si indelungata, pana intelegi cum stau lucrurile, de vreme ce apar informatii atat de contradictorii care, aparent, nu se leaga. Se vor lega la un moment dat dupa ce vei reusi sa sondezi suficient de adanc in miezul problemei.


horoscop berbec septembrie taur gemeni
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1204 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005186 (s)