News Flash:

Victimele mineriadei din 1990, comemorate la Timisoara

14 Iunie 2015
1119 Vizualizari | 0 Comentarii
mineri2
Timisorenii sunt chemati, duminica seara, in Piata Victoriei din Timisoara pentru a comemora victimele mineriadei din 1990. „Timisoara nu uita! Remember mineriada 25 de ani” este titlul sub care, pe Facebook, se striga adunarea timisorenilor in Piata Victoriei. Sloganul ales de initiatorii actiunii este „Iliescu nu pleca, pana nu te-om judeca!”.
„Banatul nu uita niciodata! Adu-ti aminte de mineriada! 746 de raniti si, conform marturiilor si dovezilor, peste 100 de morti! Am fost inselati la scurt timp dupa Revolutie. De-atunci, zilnic, suntem inselati. Atunci, libertatea noastra a fost calcata in picioare! Haideti sa ne adunam cu totii in seara zilei de 14 iunie pentru a comemora victimele Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Impreuna, cu lumanari in maini, sa transformam Piata Operei din Timisoara intr-o mare de lumini”, scriu organizatorii pe Facebook.
Conform paginii de Facebook (facebook.com/events/933267980029004/), adunarea se da in seara zilei de 14 iunie, intre orele 20.30-22.00, in Piata Victoriei din Timisoara.
In seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petrosani spre Bucuresti, iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucuresti pentru a-i potoli pe “golani”. Sub titlul “Mineriada din iunie 1990″ sunt cunoscute evenimentele care au avut loc in perioada 13-15 iunie 1990 in Bucuresti, cand fortele de ordine, sustinute de mineri, au intervenit in forta impotriva protestatarilor din Piata Universitatii si a simplilor trecatoriscrie tion.ro.
Initiate din pricina nemultumirii generale cu privire la evolutia vietii politice din Romania post-decembrista, protestele au fost oprite prin aducerea muncitorilor din mine in Capitala. Manifestatiile au fost supranumite „Golaniada”, titlul provenind din apelativul „golan”, folosit indeosebi de catre presedintele Ion Iliescu cu referire la protestatari. Cu o durata de 53 de zile si adunand in jur de 50.000 de oameni in fiecare seara, Golaniada este cel mai amplu protest din istoria post-decembrista a Romaniei.
Mineriada din 13-15 iunie 1990 este considerata cea mai sangeroasa si cea mai brutala dintre toate actiunile minerilor. In 13 iunie, la televiziune se citeste un comunicat al presedintelui Ion Iliescu, in care se afirma „Chemam toate fortele constiente si responsabile sa se adune in jurul cladirii guvernului si televiziunii pentru a curma incercarile de forta ale acestor grupuri extremiste, pentru a apara democratia atat de greu cucerita”.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1149 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006001 (s)