News Flash:

Universitatea de Vest Timisoara investeste 30 de milioane de euro in resurse umane si cercetare

9 Martie 2015
1188 Vizualizari | 0 Comentarii
Universitatea de Vest Timisoara (UVT) investeste 30 de milioane de euro in cercetare si in resurse umane, proiectele fiind castigate prin competitie nationala si internationala, a anuntat, luni, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT. 
'Sumele accesate prin competitii nationale si internationale sunt considerabile si asigura cercetatorilor cadrul necesar desfasurarii activitatii la un nivel apropiat de cel al Uniunii Europene. Reusim, astfel, sa ne dezvoltam infrastructura de cercetare si sa stimulam tinerii nostri specialisti a produce rezultate in temele pe care le studiaza. Consider ca este mereu loc de mai bine si vom continua sa aducem fonduri din orice surse posibile, pentru a ramane competitivi pe plan international', afirma rectorul Marilen Pirtea. 
Potrivit acestuia, in anul 2014, UVT a derulat un total de 71 de proiecte castigate prin competitie, cu durata de implementare de 2 - 4 ani, valoarea totala a acestora fiind de aproximativ 30 de milioane de euro. Dintre acestea, 40 sunt proiecte de cercetare nationale si internationale in valoare de aproximativ 8 milioane de euro, 29 sunt proiecte de tip POSDRU, in valoare de aproximativ 12 milioane de euro, iar doua dintre proiecte, in valoare de 10 milioane de euro, sunt centrate pe dezvoltarea infrastructurii de cercetare. 
'Dintre proiectele POSDRU ale Universitatii de Vest, sase au drept scop sustinerea cercetarii doctorale si postdoctorale. Acoperind o lista comprehensiva de domenii (stiintele naturii, stiinte exacte, stiinte umaniste si socio-economice, drept, stiinte economice) ele asigura finantarea necesara pentru un numar de 108 doctoranzi si 62 de post doctoranzi', spune Marilen Pirtea. 
Un alt grup de opt proiecte POSDRU este cel de legat de 'Tranzitia de la scoala la o viata activa', avandu-se in vedere un grup tinta de 3.300 de studenti, din care 980 vor fi trimisi in practica, si 1.700 vor beneficia de premii/subventii. 
Din cadrul Programului Cadru 7 au fost finantate direct de la Bruxelles un numar de opt proiecte, intre care proiectul Host (High Performance Computing Service Center), proiect coordonat de Departamentul de Informatica din cadrul Facultatii de Matematica si Informatica, in valoare de 1,8 milioane euro. Acesta a presupus extinderea infrastructurii de calcul de inalta performanta (HPC) cu un cluster GPU, crearea a cinci pozitii noi de cercetare si deschiderea unor directii noi de cercetare pe baza infrastructurii HPC (clusterul INFRAGRID, supercalculatorul BlueGene/P si clusterul GPU). AGERPRES

marilen pirtea uniunii europene
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1403 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007572 (s)