News Flash:

Unde va fi amplasat noul monument dedicat Revolutiei de la Timisoara si cat va costa

7 Octombrie 2014
1483 Vizualizari | 0 Comentarii
noul monument dedicat Revolutiei de la Timisoara
La nivelul Primariei Timisoara se pun la punct in prezent ultimele detalii legate de achizitia si finantarea noului monument dedicat Revolutiei din 1989, care ar urma sa fie inaltat in centrul orasului – inaltat la propriu – in vecinatatea Catedralei Mitropolitane. Timisorenii ar putea admira noua lucrare, realizata de sculptorul Luigi Varga, in luna decembrie, cand se implinesc 25 de ani de la Revolutie, daca lucrurile merg conform planurilor autoritatilor.
Consiliul Local Timisoara a aprobat in cursul acestei veri, in luna august, o rectificare de buget prin care s-a alocat suma de 775.000 de lei, aproximativ 175.000 de euro, pentru un nou monument dedicat Revolutiei.
Reprezentantii municipalitatii au explicat atunci ca ar urma sa fie o lucrare realizata de sculptorul Luigi Stefan Varga la implinirea a 25 de ani de la Revolutie.
„Se implinesc anul acesta 25 de ani de la Revolutia din Decembrie 1989 si am considerat ca ar fi potrivit sa realizam un monument deosebit, ca un omagiu pentru cei care si-au jertfit viata, respectiv si-au expus viata (…) Dupa discutii succesive si care s-au intins pe o lunga perioada de timp cu sculptorul Luigi Varga, am ajuns la o formula pe care noi executivul o consideram rezonabila si din prisma preturilor: s-a trecut de la bronz la fonta, artistul sustinand ca sunt multe avantaje ale fontei. Am dori sa dam unda verde acestui monument. Este un monument foarte interesant”, le-a explicat alesilor, la vremea respectiva, primarul Nicolae Robu.
Noul monument ar urma sa cuprinda 12 piese din fonta reprezentand contururi ale unor siluete umane, potrivit autoritatilor locale, scrie tion.ro.
In prezent se pun la punct ultimele detalii legate de achizitie si finantare, un nou proiect de hotarare in acest sens urmand sa fie supus spre aprobare in consiliul local. Lucrarea ar urma sa fie amplasata in vecinatatea Catedralei Mitropolitane
„Amplasamentul ar urma sa fie scuarul de langa Parcul Catedralei. Terenul nu este tot al nostru, apartine Arhiepiscopiei Timisoarei, de la care avem un aviz pozitiv pentru amplasarea monumentului. Va fi pe acel scuar cum se vine dinspre Podul Traian, dinspre Piata Maria, spre bucla spre Splaiul Nicolae Titulescu, putand fi admirat atat de soferii care trec pe acolo cu masinile, cat si de pietoni, pentru ca va fi realizata o pasarela, o punte, de la trotuar pana la monument. Monumentul va fi suspendat in aer pe niste piloni, pe un soclu, va fi pe un postament de 5 metri, plus 2 metri sculptura, va ajunge cam la 7 metri… Acum se pun la punct detaliile legate de achizitie si finantare, pentru a putea obtine toate avizele necesare”, ne-a declarat directorul Directiei Institutii Scolare, Medicale, Sportive si Culturale din cadrul Primariei Timisoara, Mihai Costa.
Municipalitatea ar urma sa plateasca aceasta creatie si, in plus, sa se ocupe de realizarea accesului spre noul monument din vecinatatea Catedralei.
„Noi am luat in considerare finantarea prin rectificare, dar urmeaza sa fie elaborat un proiect de hotarare prin care va fi prevazuta acordarea finantarii catre Uniunea Artistilor Plastici, aprobarea finantarii si a amplasamentului, precum si faptul ca soclul, partea de punte, cu balustrada pe care vor veni cetatenii sa admire creatia, lucrarile de constructie, se realizeaza de catre primarie. UAP a recomandat de fapt aceasta sculptura, a depus un memoriu in acest sens la noi. Artistul va realiza partea sculpturala, monumentul practic. Lucrarea se numeste <– Primul oras liber, 20 Decembrie ‘89>>. Se va merge pe fonta ca material”, a adaugat Costa.
Timisorenii ar urma sa poata admira noul monument dedicat Revolutiei in cursul lunii decembrie. Ramane de vazut daca in formatul propus, in functie de ce vor decide alesii.

primariei timisoara nicolae robu monumentul costa
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1124 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004825 (s)