News Flash:

Timosenko il ataca pe Vladimir Putin: Liderul rus recurge la "metode de razboi" pentru a "distruge lumea"

19 Martie 2014
1235 Vizualizari | 0 Comentarii
Iulia Timosenko
Fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko, apreciază, într-un interviu acordat cotidianului german Bild, că preşedintele rus, Vladimir Putin, a vrut să le spună occidentalilor că nu are nicio problemă cu ei semnând tratatul privind alipirea Crimeei la Rusia. În timpul discursului de marţi, el a transmis următorul mesaj occidentalilor: "Eu nu am absolut nicio problemă cu voi", a afirmat ea pentru ediţia de miercuri a cotidianului Bild, potrivit unor extrase publicate marţi seara.

Liderul prooccidental, tratată într-un spital din Berlin din cauza unei hernii de disc, a denunţat "propaganda fascistă" a liderului rus, care, în opinia ei, recurge la "metode de război" pentru a "distruge lumea".

"Mai nimeni nu poate contesta că acest bărbat are probleme psihice", a adăugat ea.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat, marţi, un acord cu noii lideri proruşi ai Crimeei privind alipirea acestei peninsule din sudul Ucrainei la Rusia. Semnarea a avut loc după un discurs al preşedintelui la Kremlin, marcat de accente de patriotism şi un ton puternic antioccidental.

Fosta arhitectă a "revoluţiei portocalii" ucrainene din 2004 a făcut o comparaţie indirectă între această alipire şi "Anschluss", anexarea Austriei de către Adolf Hitler, în 1938.

Lumea "nu a mai auzit încă din 1938 un astfel de discurs ca al lui Putin", a spus ea.

"Redesenarea hărţilor lumii prin războaie, crimele în masă şi sângele sunt Mein Kampf-ul său" a denunţat ea, referindu-se la pamfletul ideologic al liderului nazist.

De asemenea, ea a afirmat că ucrainenii sunt recunoscători ţărilor occidentale pentru "sprijinul lor moral", însă a sugerat că au avut aşteptări mai mari şi vor continua să aibă aşteptări şi mai mari.

Opozanta în vârstă de 53 de ani a fost eliberată la sfârşitul lunii februarie după ce a ispăşit trei ani dintr-o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, condamnare pe care a respins-o tot timpul. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1261 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005901 (s)