Astra Giurgiu a învins pe ACS Poli Timişoara cu scorul de 2-1 (0-0), vineri seara, pe stadionul 'Dan Păltinişanu' din Timişoara, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii I de fotbal.
Astra s-a desprins în fruntea clasamentului la 5 puncte de Steaua (care are trei jocuri mai puţin). Marian Cristescu a marcat ambele goluri ale giurgiuvenilor, în min. 53 şi 79, al doilea din lovitură liberă. Poli a redus din diferenţă prin Florin Nanu (87), în urma unui corner.
Astra a terminat meciul în zece oameni, francezul Vincent Laban fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben (82).
Fiecare formaţie a avut câte o bară în prima repriză, gazdele prin Adrian Poparadu (44), iar oaspeţii prin Gabriel Enache (25).
Poli a suferit al doilea eşec consecutiv.
Astra e neînvinsă de şase partide, iar ultimele patru le-a câştigat (două acasă, două în deplasare).
gabriel enache
Comentarii (0)