News Flash:

Televiziunea Prima TV si-a cerut insolventa

11 August 2015
1692 Vizualizari | 0 Comentarii
prima tv
Televiziunea generalista Prima TV, detinuta de omul de afaceri Cristian Burci, si-a cerut insolventa, printr-un dosar inregistrat recent la Tribunalul Bucuresti.
Dosarul prin care societatea Prima Broadcasting Group SRL, care detine licenta audiovizuala a televiziunii Prima TV, si-a cerut falimentul a fost inregistrat la Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila, pe 6 august.
Materia procesului este "faliment", iar obiectul este "cererea debitorului art. 66 din Legea nr. 85/2014 rep. cf. disp. art. 114 indice 22 alin 1 din ROIJ". Primul termen in acest dosar este programat pe 3 septembrie, potrivit informatiilor publicate pe Portalul Instantelor de Judecata.
Pe de alta parte, un alt dosar inregistrat de Prima Broadcasting Group SRL la Tribunalul Bucuresti pe 6 august are ca obiect "suspendare executare cerere de suspendare provizorie a executarilor silite". In acest dosar nu a fost stabilit inca un termen de judecare.
Asociatul unic al societatii Prima Broadcasting Group SRL, care detine licenta Prima TV, este Graffiti Red SRL, care, la randul sau, are urmatorii asociati: Graffiti Marketing and Multimedia Holding SA - 95% si Diana Tobosaru - 5%. Asociatul unic al Graffiti Marketing and Multimedia Holding SA este Cristian Burci, potrivit site-ului Consiliului National al Audiovizualului.
Omul de afaceri Cristian Burci detine televiziunea Prima TV de la sfarsitul anului 2013, cand a preluat-o de la grupul german de media ProSiebenSat.1, potrivit unui anunt facut de aceasta companie pe 23 decembrie 2013 si citat la momentul respectiv de broadbandtvnews.com.
Conform sursei citate, ProSiebenSat.1 a vandut la momentul respectiv si televiziunea Kiss TV si radiourile Kiss FM, Magic FM, One FM si Rock FM, pe care le detinea pe piata audiovizualului din Romania, companiei Antenna Group din Grecia.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1234 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006236 (s)