News Flash:

Sunt pregatite spitalele din Timisoara pentru o tragedie similara celei din Bucuresti?

4 Noiembrie 2015
1023 Vizualizari | 0 Comentarii
spital judet timis
Fostul rector al UMF Iasi Dragos Pieptu, chirurg plastician, considera ca daca o tragedie precum cea de la Colectiv s-ar intampla la Iasi spitalele nu ar putea face fata pentru ca nu au aparatura minima, el mentionand ca actuala sectie de arsi de la Spitalul "Sfantul Spiridon" i se pare "o gluma".
Dragos Pieptu, care este fostul rector al Universitatii de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa" din Iasi, chirurg plastician la Institutul Regional de Oncologie, considera ca o tragedie precum cea de la Bucuresti din Clubul Colectiv se poate intampla oricand la Iasi.
"O tragedie de acest fel la Iasi este oricand posibila. Oricat ar parea de cinic, ce s-a intamplat la Bucuresti este un dezastru de mici proportii, care mai curand ar putea avea loc in orase precum Iasiul. Un accident cu 146 de pacienti care trebuie disipati in spitalele din Bucuresti nu ar trebui sa puna probleme extrem de grave raportat la numarul de spitale de urgenta si de sectii de chirurgie plastica din Capitala. Iasiul nu este pregatit pentru asa ceva", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Dragos Pieptu.
El argumenteaza ca, in eventualitatea unei astfel de tragedii, prima problema ar fi la nivelul infrastructurii si al dotarilor, invechite si depasite.
Medicul explica faptul ca, intr-un astfel de caz, pacientii arsi ar putea fi transportati la trei spitale iesene care au unitati de chirurgie plastica cu medici specialisti. La Spitalul de Urgente "Sfantul Spiridon" exista noua astfel de medici, in timp ce la Spitalul de Copii "Sfanta Maria" este unul si alti doi sunt la Institutul Regional de Oncologie, eventual si la alte spitale, prin deplasarea temporara a chirurgilor plasticieni.
In prezent, Iasiul are doua unitati in regim de urgenta pentru pacienti arsi, adultii fiind ingrijiti la "Sfantul Spiridon", iar copiii la "Sfanta Maria", insa aceste unitati sunt obligate sa trimita la Bucuresti orice pacienti cu arsura profunda care depaseste 20 la suta din suprafata corporala.
"Cel mai bun lucru pentru Iasi in aceasta situatie ramane aeroportul. Sa nu credeti ca a fost o decizie arbitrara venita dictatorial. Este o masura inteleapta care reflecta starea de fapt. Centrul de Arsi de la «Sfantul Spiridon» este o gluma: o sala de operatie subdimensionata, cu iesire pe hol si geam spre restaurantul Bucataria Romaneasca, in care nu exista un dermatom decent cu care sa se recolteze grefele de piele si in care aparatul cu care se expandeaza grefele de piele nu a intrat niciodata. Este standard de macar 50 de ani, iar la «Spiridon» nu exista", spune Dragos Pieptu.
El sustine ca este necesar ca lucrarile de finalizare si utilare a Clinicii de Chirurgie Plastica cu centru de arsi de la "Sfantul Spiridon" - care va avea sase paturi, bloc operator si terapie intensiva la nivelul anului 2015 - sa se incheie, pentru ca, in cazul unei astfel de tragedii, la Iasi sa poata fi tratate mai multe victime.
Conducerea Spitalului "Sfantul Spiridon" din Iasi a precizat ca lucrarile la clinica respectiva - incepute in urma cu trei ani - nu s-au finalizat fiindca banii au venit in transe de la minister, cu mai multe intarzieri, iar aceasta va putea fi functionala cel mai devreme in toamna anului 2016.
Sef SCJU Arad: Niciun spital din tara nu e conceput pentru accidente colective precum cel din club
Managerul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Arad, Adrian Wiener, spune ca niciun spital din tara nu este "conceput" pentru accidente colective cu zeci de raniti, mai ales in cazul in care este vorba despre arsi, pentru ca unitatile medicale au putine paturi rezervate pentru astfel de pacienti.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX, managerul SCJU Arad, Adrian Wiener, a declarat ca la Arad exista doar un compartiment pentru arsi, cu cinci paturi, in cadrul Sectiei Chirurgie Plastica, iar in cazul unor accidente colective cu multi raniti acestia ar fi trimisi in Timisoara, Bucuresti sau in alte spitale.
Potrivit lui Wiener, unitatea nu si-ar permite sa pastreze ca rezerva mai mult de cinci paturi sau alte echipamente medicale, in conditiile in care un accident colectiv cu multe victime arse se produce foarte rar.
"De fapt, niciun spital din tara nu este conceput pentru accidente colective precum cel produs in Bucuresti, pentru ca nu isi pot permite sa tina in rezerva zeci de paturi, echipamente si personal. In mod uzual, compartimentul de arsi pe care il avem in Arad este conceput sa faca fata patologiei uzuale, cateva cazuri pe luna, in special provenite din accidente casnice", a explicat Wiener.
El a adaugat ca Sectia Chirurgie Plastica are, in total, 20 de paturi, cu tot cu cele cinci alocate pacientilor cu arsuri, si trei chirurgi plasticieni, iar daca ar exista un accident colectiv, pacientii ar fi internati si la Terapie Intensiva, pana la triere si transfer catre unitatile specializate din tara.
SCJU Arad are protocoale cu Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucuresti, pentru pacienti copii, si Clinica de Arsi din Timisoara, pentru adulti.
SCJU Arad are 1.400 de paturi, in 52 de sectii si 22 de cladiri, in tara fiind spitalul cu cele mai multe imobile si cea mai mare raspandire, pe o raza de peste 85 de kilometri.
In fiecare an, unitatea are aproximativ 50.000 de pacienti internati, 150.000 de persoane consultate in ambulatoriu si peste 60.000 de persoane care sunt ingrijite la Unitatea de Primire a Urgentelor.

Sef SJ Timisoara:Niciun spital din lume nu ar face fata singur unei tragedii precum cea din Colectiv
Cel mult 50 de raniti sositi in acelasi timp ar putea fi ingrijiti la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean din Timisoara, afirma managerul unitatii, Marius Craina, adaugand ca niciun spital din lume nu ar face fata singur unei tragedii precum cea din Clubul Colectiv.
Managerul Spitalului Judetean din Timisoara, medicul Marius Craina, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX ca unitatea sanitara pe care o conduce, desi este cea mai mare din vestul tarii, nu ar face fata unei tragedii in care 200 de oameni ar avea nevoie urgenta de ajutorul medicilor.
”La ora actuala, Unitatea de Primiri Urgente (UPU) a Spitalului Judetean din Timisoara, cel mai mare spital din vestul tarii, poate sa faca fata unui numar de 50 de persoane care se prezinta in acelasi timp in stare grava. Asta este capacitatea UPU. In momentul in care sunt preluati, sunt trimisi apoi in sectiile Spitalului Judetean, cum este Sectia de Arsi, Clinica ATI si altele. Spitalul, ca unitate unitara, este imposibil sa faca fata unui numar de 200 de pacienti care se prezinta in acelasi timp. Niciun spital din lume nu ar face fata singur unei tragedii precum cea din Bucuresti”, a declarat Marius Craina.
Medicul a adaugat ca alte sase paturi sunt disponibile la Sectia de Terapie Intensiva a Clinicii de Arsi a Spitalului Judetean.
”Ati vazut ca si in Bucuresti, care este capitala tarii, au fost trimisi in mai multe unitati sanitare cei raniti. Daca s-ar intampla la noi, am fi nevoiti sa cerem ajutor din alte parti. Avem materiale sanitare, medicamente, aparatura necesara pentru preluarea unui numar maxim de pacienti, asa cum spuneam, 50 de persoane. Sigur ca ar fi necesara conlucrarea intre unitatile medicale in cazul unei tragedii”, a mai spus Craina.
Managerul Spitalului Judetean din Timisoara a precizat ca la UPU sunt sase medici care fac garda, in prezent, iar in cazul unei calamitati ar fi nevoie de suplimentarea personalului.
De asemenea, potrivit medicului Marius Craina, UPU dispune de o rezerva de medicamente si materiale medicale care vor fi folosite numai in caz de maxima urgenta.
”Din pacate, tragedia de la Bucuresti s-a intamplat vineri seara, cand centrele care distribuie materiale si medicamente sunt inchise. Deci, te bazezi pe rezervele tale proprii. Sigur ca lumea se mobilizeaza foarte repede. Noi, la UPU, avem un stoc de materiale si medicamente de care nu se atinge nimeni decat in caz de urgenta zero. Este un stoc pregatit pentru situatii aparte”, a mai spus Craina.
Spitalul Judetean din Timisoara are 1.178 paturi si 2.700 angajati. De asemenea, are 23 de sectii si alte sase compartimente cu paturi. Unitatea de Primiri Urgente are 24 de paturi si 18 medici angajati, precum si 22 de medici rezidenti.
La Unitatea de Primiri Urgente anual se prezinta aproximativ 70.000 de pacienti, iar alti 44.000 de pacienti sunt internati anual in Spitalul Judetean.
Al doilea spital din Timisoara, ca marime, este Spitalul Municipal. Aici, potrivit reprezentantilor unitatii sanitare, Unitatea de Primiri Urgente dispune de o capacitate de 20 de paturi.
Mediafax.ro 

dragos pieptu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1169 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006706 (s)