News Flash:

Summitul NATO - Traian Basescu, discutii cu Obama, Merkel si Cameron

5 Septembrie 2014
1303 Vizualizari | 0 Comentarii
Summitul NATO de la Newport, in Marea Britanie, continua vineri cu o noua runda de discutii, evenimentul reunind peste 60 de lideri si 4.000 de delegati pe fondul unor masuri de securitate stricte. Presedintele Traian Basescu a avut, vineri dimineata, intr-un cadru informal, discutii cu presedintele SUA, Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel si premierul britanic David Cameron.
12:15 - Noile sanctiuni prevazute contra Rusiei ar putea fi anulate in cazul unui armistitiu
Noile sanctiuni economice prevazute impotriva Rusiei ar putea fi anulate in cazul unui armistitiu in Ucraina, a declarat vineri ministrul britanic al Afacerilor Externe, aflat la summitul NATO de la Newport.
11:55 - Traian Basescu, discutii cu Obama, Merkel, Cameron
Presedintele Traian Basescu s-a aflat, vineri, in cea de-a doua zi a Summit-ului NATO din Tara Galilor, alaturi de alti lideri importanti ai Aliantei, la parada aeriana de avioane militare, la care au participat noua tari.
Avioanele au survolat Golful Cardiff incepand cu ora locala 08.30 (10.30 ora Romaniei), timp de 15 minute, presedintele Romaniei, Traian Basescu, asistand la eveniment, alaturi de presedintele Statelor Unite ale Americii, dar si de cancelarul german Angela Merkel, presedintele Frantei, Francois Hollande, premierul britanic James Cameron, precum si secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
Pe parcursul evenimentului, Traian Basescu a stat langa Barack Obama.
Dupa ce au plecat de la ceremonie, Basescu si Obama au avut o discutie. De asemenea, Basescu a discutat cu Merkel si Cameron, potrivit fotografiilor postate pe pagina de Facebook ”Alaturi de presedintele nostru”.
In cea de-a doua zi a Summit-ului, presedintele Basescu participa la sesiunea lucrarilor Consiliului Nord-Atlantic (NAC) la nivel de sef de stat si/sau guvern.
Seful statului va sustine o declaratie de presa in jurul orei 14.30 (ora Romaniei), iar la ora 15.00 (ora Romaniei) are loc sesiunea lucrarilor Consiliului Nord-Atlantic (NAC) la nivel de sefi de stat si/sau de guvern.
09:20 - Summitul NATO continua, vineri, la Newport cu o noua runda de discutii
Ucraina, Afganistanul si viitorul aliantei NATO sunt principalele subiecte ale agendei politicienilor si diplomatilor participanti la summit.
Liderii au criticat, joi, Rusia pentru influenta sa "destabilizatoare" asupra crizei din estul Ucrainei. Ulterior, in cursul unei receptii gazduite de printul Charles, presedintele american Barack Obama le-a spus gazdelor ca va incuraja cetatenii americani sa viziteze Tara Galilor, laudand "extraordinara frumusete, oamenii minunati si ospitalitatea grozava" a acesteia.
Prima zi a summitului s-a incheiat cu un dineu de lucru la Castelul Cardiff.
Politia a arestat patru persoane in timpul protestelor fata de NATO din fata castelului, inainte de inceperea dineului, dar protestatarii au fost mult mai putini decat se anticipase. Anterior in cursul zilei de joi, a avut loc un mars la care au participat circa 250 de protestatari, dar nu au avut loc arestari.
Evenimentele de vineri vor include doua sesiuni care vor reuni liderii celor 28 de state membre. Ministrii de Externe vor avea consultari cu UE, OSCE si Consiliul Europei. Ministrii Apararii se vor intalni cu omologii lor din Australia, Finlanda, Georgia, Iordania si Suedia pentru a discuta despre oportunitatile de cooperare.
Centrul orasului Cardiff a fost aproape blocat joi de masurile de securitate instituite in vederea dineului din cursul serii. Aproximativ 10.000 de ofiteri de politie din Anglia si Tara Galilor au fost mobilizati intr-o operatiune de securitate fara precedent pentru acest summit NATO. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1170 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008508 (s)