News Flash:

Strada Emanoil Ungureanu, inchisa pana in 11 noiembrie

12 Octombrie 2018
1254 Vizualizari | 0 Comentarii

 „Incepand cu data de 11.10 si pana la data de 11.11, se va inchide strada Emanoil Ungureanu, deoarece se executa lucrari de asfaltare”, este mesajul care i-a asteptat pe parbrize pe soferii care si-au lasat masinile, zilele acestea, pe str. E. Ungureanu din zona Unirii. SDM pune piatra cubica si asfalt nou pe o mica bucata din straduta inchisa inca din luna iunie.

Muncitorii Societatii de Drumuri Municipale s-au apucat de lucrari pe strada Emanoil Ungureanu, intre intersectia cu Savoya si cea cu Gheorghe Lazar. Potrivit reprezentantilor primariei, „se amenajeaza strada E. Ungureanu, portiunea care nu a fost reparata, dupa modelul celorlalte strazi din zona respectiva”.

Tronsonul de strada aflat acum in lucru a fost transformat in pietonala in iunie 2018, cand la intrarea de pe Gheorghe Lazar au fost montati stalpisori ce le interzic accesul soferilor. La fel s-a intamplat si pe str. Palanca. In lipsa unei parcari mari in centrul Timisoarei, ambele stradute erau folosite la maximum de soferii care nu aveau unde sa-si lase masinile. Planul celor din primarie era sa reamenajeze strada dupa modelul altor strazi devenite pietonale, cu asfalt pe mijloc si piatra cubica pe margini.

Cei care au mers cu masinile in Cetate s-au trezit cu mesaje pe parbrize. Reprezentantii SDM ii anunta ca strada Ungureanu se inchide complet, pentru lucrari de asfaltare. Potrivit primarului Nicolae Robu insa, se lucreaza doar pe portiunea care nu a fost reparata, intre Gh. Lazar si Eugeniu de Savoya.

    „Se va transforma dupa modelul celorlalte, cu piatra cubica pe margine si asfalt la acelasi nivel. Nu se inchide acum toata strada, dar se va inchide intr-o alta etapa. Cred ca au pus afise ca sa poata intra cu utilajele. Si pe acolo se va face, dar acum numai pe bucata aceasta, care este inchisa”, ne-a declarat primarul Nicolae Robu.

Ideea edilului-sef este sa transforme in pietonala si bucata de Ungureanu dintre intersectia cu Gh. Lazar si General Eremia Grigorescu. Primarul Timisoarei sustine de mai multa vreme ca este pacat ca strazile din Cetate sa fie ocupate de masini.

    „Nu e pacat, de exemplu, ca de la Piata Libertatii si pana la Liceul Lenau sa vedem plin de masini, cand aceasta strada ar putea fi facuta ca si portiunea dintre Piata Unirii si Lenau. Acolo ar putea sa fie terase, loc de promenada in completarea a ceea ce avem deja ca spatiu de promenada”, spunea, recent, primarul Timisoarei.

Urmatoarea strada care ar trebui sa fie transformata in alee pietonala, conform planurilor celor din primarie, ar urma sa fie Gheorghe Lazar, pe tronsonul str. Gheorghe Dima – E. Ungureanu. Dar asta intr-o alta etapa.

Conducerea Primariei Timisoara merge mai departe cu planurile de a inchide tot centrul istoric pentru masini. Va reamintim, in ultimii ani, de cand au inceput lucrarile de reabilitare a centrului istoric, in zona centrala au fost desfiintate peste 500 de locuri de parcare, prin transformarea a zece strazi in pietonale: Sergent Constantin Musat, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Florimund Mercy, Francesco Griselini, Fara Nume 2, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu si Enrico Carusso.

In vara anului 2015, reprezentantii primariei anuntau ca alte cinci strazi din Cetate, care nu au mai intrat in proiectul de reabilitare cu finantare europeana, vor deveni pietonale, dupa asfaltare: Augustin Pacha, Dimitrie Cantemir, Janos Bolyai, Victor Vlad Delamarina si un tronson din Gheorghe Lazar. Lor li s-au alaturat si Emanoil Ungureanu, General Eremia Grigorescu (de la Ungureanu pana in Unirii) si Palanca, dar vor urma si celalalt tronson din Gh. Lazar (n.r. din Cetate) si Ungureanu (intre Gh. Lazar si General Eremia Grigorescu).


emanoil ungureanu sdm piatra cubica asfalt straduta
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1157 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006343 (s)