News Flash:

Steaua joaca astazi meciul tur cu Ludogoret, din play-off-ul Ligii Campionilor. Ce spune Costel Galca

19 August 2014
1336 Vizualizari | 0 Comentarii
 Antrenorul Constantin Galca s-a declarat increzator in potentialul echipei Steaua Bucuresti de a marca mai multe goluri in meciul de marti cu campioana bulgara Ludogoret Razgrad, programat pe Arena Nationala (21,45), in prima mansa a barajului de calificare in grupele Ligii Campionilor la fotbal.
''Intalnim o echipa cu jucatori foarte buni, cu tehnicitate foarte buna, care joaca foarte bine intre linii, dar cred ca daca vom avea o intensitate mare si agresivitate, cu siguranta vom domina jocul si vom marca goluri. Spun goluri, pentru ca am incredere ca vom marca goluri. Sper ca acest meci de acasa sa fie un pas important pentru noi. Ma gandesc doar la grupele Champions League, Putem, pentru ca avem o echipa puternica, o echipa buna si o echipa care are incredere'', a declarat Galca cu prilejul conferintei oficiale de presa de la Arena Nationala.
Galca a precizat ca, in afara de prezenta sa la meciul de sambata al bulgarilor, a trimis emisari s-o urmareasca pe Ludogoret la ultimele lor 3 jocuri: ''La ultimele lor 3 meciuri au fost prezenti oameni din staff-ul meu. Au o mobilitate foarte buna intre linii, cu jucatori de talie mica. Cauta superioritatea la jumatatea terenului, dar lasa si multe spatii in aparare''.
Cristian Tanase nu va evolua in prima mansa a play-off-ului din Champions League, dar ar putea reveni la meciul retur, a precizat Galca, care inca nu s-a decis asupra inlocuitorului mijlocasului in meciul de marti cu bulgarii: ''Nu va juca cu siguranta, dar sper sa-l avem pentru meciul retur. Stiu ca este un jucator important, iar cel care va intra in locul lui o sa faca la fel de bine ca el. In locul lui Cristi sunt multe variante, de aceea in campionat incercam sa folosim cat mai multi jucatori, sa fie pregatiti la meciuri cum sunt acestea din Champions League cu Ludogoret. Ma voi gandi pana maine si voi lua o decizie''. 
Fostul international a admis ca dubla cu Ludogoret Razgrad se anunta cea mai importanta provocare in cariera sa de antrenor: ''Este meciul cel mai important din cariera mea de antrenor pana acum, dar sper sa fie si alte meciuri mai importante''.
Keseru, autor a 6 goluri in ultimul meci de campionat, nu si-a castigat automat si titularizarea in meciul tur cu campioana Bulgariei: ''Este unul dintre jucatorii importanti pentru echipa noastra, dar noi facem echipa si in functie de ceea ce vrem sa jucam in meciul respectiv''.
Publicul, ca de atatea ori, reprezinta un element important pentru Galca in evolutia echipei: ''Sper ca stadionul sa fie plin si aici si la Sofia, sa vina cat mai multi suporteri stelisti. De fiecare data cand au venit, ne-au ajutat si ne-au condus spre victorie''.
Desi Steaua a pierdut multi jucatori de baza, Galca a reusit sa formeze un grup puternic si in aceasta editie a Ligii Campionilor: ''Cu atat meritul este mai mare, pentru ca au plecat multi jucatori, dar am ajuns in play-off. Am incredere ca o sa ajungem si in grupele Champions League. A fost intr-adevar un timp foarte scurt, dar jucatorii s-au adaptat foarte bine la metodele care sunt noi, desi la inceput le-a fost greu, s-a vazut in meciurile de pregatire. E logic, sunt metode noi, antrenorul e nou, cerintele sunt altele''.
Galca nu s-a aratat deranjat ca Steaua a pierdut asa de multi jucatori: ''E logic sa-si doreasca mai mult, si pe plan economic si pe plan sportiv, de ce nu, dar toti sunt profesionisti. E foarte greu, dar ii inteleg. Am fost jucator si mi-am dorit si eu la fel si ii inteleg perfect. De cate ori o sa plece cineva, o sa vina cineva de aceeasi valoare cel putin''. 
Steaua si Ludogoret se infrunta pentru prima oara in cupele europene, dar campioana Romaniei are un bilant pozitiv cu echipele bulgare pe care le-a infruntat in cupele europene de 4 victorii, 3 egaluri si 1 infrangere, golaveraj 16-14. AGERPRES

ludogoret razgrad arena nationala
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1160 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006530 (s)