News Flash:

Simona Halep, prima romanca care invinge un lider mondial in tenis

23 Octombrie 2014
1199 Vizualizari | 0 Comentarii
Simona Halep a devenit miercuri prima jucatoare romana de tenis care a invins liderul mondial de la infiintarea clasamentului WTA, in urma cu 39 de ani, relateaza site-ului Turneului Campioanelor, de la Singapore. 
Victoria cu 6-0, 6-2 in fata americancei Serena Williams, prima pentru Halep in fata unei jucatoare din ''top 3'', a fost cel mai drastic esec suferit de Serena in cariera sa si a pus capat unei serii de 16 victorii consecutive la Turneul Campioanelor. 
De la primul clasamentul WTA, din 3 noiembrie 1975, nicio romanca nu a mai reusit sa invinga numarul unu mondial, nici macar cele doua compatrioate care au acces in ''top ten'', Virginia Ruzici (actualul sau manager) sau Irina Spirlea, care au ajuns maxim in cariera lor pe locurile 8, respectiv 7, mentioneaza sursa amintita. 
''Am avut o perioada dificila inainte de acest turneu, a marturisit Simona Halep dupa victoria cu Williams. Mi-am zis ca trebuie sa muncesc mai mult la serviciul meu si am petrecut timp de 20 de minute in fiecare zi numai servind. Pot spune ca am jucat ca la Openul Frantei (unde a jucat finala cu Sarapova, n. red.): fara presiune, fara asteptari. Pentru ca daca imi fixez un obiectiv devin incordata si nu mai pot juca la fel de bine''. 
''Am venit in Singapore sa joc fiecare meci in parte si sa vad cat de departe pot ajunge, insa este unul dintre cele mai bune turnee facute de mine anul acesta. Ma simt bine si vreau sa ma bucur de acest moment'', a mai spus Halep. 
Jucatoarea de 23 de ani (numarul patru mondial) a mai spus ca victoria cu Serena Williams i-a dat mai multa incredere ca poate juca la fel de bine cum a facut-o in prima parte a anului. Simona Halep a subliniat ca fiecare meci este dificil si trebuie sa se gandeasca la urmatorul, dar dupa turneu va lua o pauza. 
''Ma bucur ca am o zi libera (joi, n. red.), am timp sa ma linistesc. Va fi dificil cu Ana Ivanovic, o cunosc, am jucat contra ei, va fi un alt meci, o alta experienta si vor incerca sa dau totul pe teren'', a conchis Simona Halep. 
Halep se poate califica in semifinalele Turneului Campioanelor inaintea meciului de vineri, cu Ana Ivanovic, daca Serena Williams pierde un singur ghem in meciul de joi cu Eugenie Bouchard. Simona a invins-o pe Ivanovic anul trecut la Turneul Campioanelor ''B'' de la Sofia, cu 2-6, 6-1, 6-3, si anul acesta, in sferturi la Madrid, cu 6-2, 6-2. Ivanovic (26 ani, 8 WTA) s-a impus anul trecut la Doha, cand Halep a abandonat dupa primul set (la scorul de 6-3). In plus, sarboaica a profitat anul acesta, in sferturi, la Beijing, de o neprezentare a Simonei, retrasa in urma unei accidentari la coapsa. 
AGERPRES

simona halep williams
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1173 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006478 (s)