News Flash:

SCANDAL dupa alegerea lui Dobra in functia de presedinte al CJ Timis. Primarul Robu a luat foc!

16 Ianuarie 2017
1182 Vizualizari | 0 Comentarii
nicolae robu3
Liderul PNL, Nicolae Robu, sustine ca liberalii vor deschide o ancheta pentru a afla cine sunt cei doi consilieri judeteni care, sambata, nu au respectat disciplina de partid si au votat pentru presedinte al CJ Timis pe Calin Dobra de la PSD.
Va reamintim ca desi votul pentru investirea lui Dobra in functia de presedinte al CJ Timis era doar o formalitate, coalitia formata din PSD, PMP, ALDE si UNPR avand destule voturi, doi consilieri judeteni liberali nu au respectat disciplina de partid si au votat pentru inscaunarea noului presedinte al CJ Timis. Cum votul a fost secret, cei doi nu au fost descoperiti imediat. La cateva ore de la vot, Nicolae Robu este furios pe cei doi si anunta ca fapta lor este „descalificabila”.
„Nu pot aprecia decat drept descalificabila si, desigur, inadmisibila, fapta celor doi consilieri judeteni PNL care au votat in rand cu alianta majoritara constituita in jurul PSD la stabilirea noului presedinte CJT. Din postura persoanei din filiala Timis cu cea mai inalta functie in PNL – vicepresedinte national – am convocat joi si am condus o sedinta a grupului de consilieri judeteni PNL, de pregatire a sedintei eminamente politice de astazi a CJT. I-am invitat pe toti colegii sa-si exprime deschis punctele de vedere si aproape toti au si facut-o. In final, am votat in unanimitate: sa votam «pentru» la primirea celor doi noi consilieri judeteni PSD, votul fiind, de fapt, unul de luare la cunostinta si recunoastere a indeplinirii conditiilor legale in stabilitea lor; sa votam «impotriva» la stabilirea noului presedinte CJT, ca partid de opozitie ce suntem, lasand decizia exclusiv in mana majoritatii anuntate, PSD+ALDE+PMP+UNPR”, a transmis Robu, scrie tion.ro.
El sustine ca in PNL Timis va urma o ancheta pentru descoperirea celor doi si demiterea lor.
„In aceste conditii, gestul celor doi care au procedat altfel decat au votat joi ca vor face este o proba de neloialitate fata de partid, de lasitate, ipocrizie etc. Vom face tot posibilul sa-i descoperim pe cei de o asemenea joasa speta si sa-i eliminam din randurile noastre”, a mai spus Robu.
In final, el a precizat ca liberalii din Consiliul Judetean Timis au stabilit ca vor sustine proiectele bune pentru judet, indiferent cine le va propune si sa se opuna celor care nu ar fi bune pentru judet. Ramane de vazut daca aceasta decizie va fi si respectata pe viitor, avand in vedere revolta inceputa acum de cei doi consilieri judeteni liberali.

nicolae robu pnl timis
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1746 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004709 (s)