News Flash:

Salvamontistii sibieni au inchis traseele turistice din Fagaras

26 Noiembrie 2013
578 Vizualizari | 0 Comentarii
 Salvamontiştii sibieni au închis, începând de luni, traseele turistice din Munţii Făgăraşului care urcă de la altitudinea de 1.500 de metri spre creastă, din cauza pericolului de declanşare de avalanşe, potrivit şefului Salvamont, Adrian David.

'Este vorba de traseele care ies în zona de gol alpin şi urcă spre creastă, de la 1.500 - 1.800 de metri. Bâlea este o zonă mai specială. (...) Traseele sunt omologate şi sunt închise în timpul iernii. Principalul pericol este de producere de avalanşe', a declarat Adrian David, pentru AGERPRES.

Traseele turistice din Munţii Făgăraş vor rămâne închise până când va fi zăpadă. Luni la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, se înregistra un strat de 44 de centimetri de zăpadă.

Turiştii sunt sfătuiţi să fie îmbrăcaţi în haine de iarnă, călduroase, să aibă la ei beţe de schi, pioleţi şi o pereche de colţari şi să consulte patrula Salvamont de la Bâlea Lac. AGERPRES

adrian david
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1067 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017330 (s)