News Flash:

Romania sprijina cu 150.000 de euro statului Filipine dupa dezastrul provocat de taifunul Haiyan

21 Noiembrie 2013
1276 Vizualizari | 0 Comentarii
Guvernul Romaniei, prin Ministerul de Externe, va acorda un ajutor umanitar statului Filipine, în cuantum de 668.000 de lei (aproximativ 150.000 de euro). Banii vor ajuta la înlăturarea efectelor taifunului care a devastat insula. Prin Fondul de rezervă al statului, Romania va trimite în Filipine 668.000 de lei. In documentul oficial, se menţionează „se aprobă acordarea unui ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Filipine, în cuantum total de 668.000 lei”.
In urmă cu o săptămană, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a anunţat că Guvernul intenţionează să scoată de la rezervele de stat apă, pături şi corturi pentru a veni în ajutorul sinistraţilor din Filipine, ţară devastată de taifunul Haiyan, ajutoarele umanitare urmand a fi transportate cu un avion al unui stat UE. Acum însă, se pare că este vorba despre un ajutor financiar.
ONU a lansat, săptămana trecută, un apel la donaţii de ordinul a 301 milioane de dolari americani (aproximativ 225 milioane de euro) pentru a veni în ajutorul statului filipinez, devastat de taifunul Haiyan.
Taifunul Haiyan, care a devastat centrul Filipinelor, s-a soldat cu 3.621 de morţi, a anunţat, vineri, Consiliul naţional pentru reducerea şi gestionarea catastrofelor naturale, revizuind în creştere un bilanţ precedent de 2.360 de morţi, relatează AFP. Totodată, 1.140 de persoane sunt date dispărute.

taifunul haiyan
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1303 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005986 (s)