News Flash:

Raed Arafat: "Trebuie analizat daca un mesaj in masa "Vine cutremurul!" nu produce o panica mult mai mare"

3 Noiembrie 2013
1231 Vizualizari | 0 Comentarii

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV, că trebuie analizat dacă un mesaj de alertare în masă privind producerea unui cutremur nu produce o panică mult mai mare decat dacă populaţia nu primeşte un astfel de sms.

"Ce trebuie foarte bine analizat este dacă, la nivelul de educaţie în acest sens, dacă un cell broadcasting, dacă trimiţi un mesaj în masă şi voi spune oamenilor «Vine cutremurul!», dacă nu cumva voi produce o panică mult mai mare. E posibil că, după o perioadă de educaţie şi cand prin studii afli că populaţia e pregătită, să dai mesaje. Dacă acum intri şi dai mesaje şi populaţia, în mare parte, nu ştie cum să reacţioneze, s-ar putea să mă trezesc cu ei în casă scării", a spus Arafat la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii a subliniat, în acelaşi context, necesitatea de a educa mai întai populaţia cu privire la modul de reacţie în caz de seism.

"Trebuie analizat foarte serios ce impact poate să aibă o alertare în masă pe o populaţie care încă nu este adecvat educată. Dacă educi populaţia corect şi ştii că mesajul a intrat, cum se spune, în oase, atunci poţi să ajungi să începi să instrueşti că o să vă alertez, dar vedeţi aşa să reacţionaţi şi aşa să faceţi", a explicat dr. Raed Arafat.

Referitor la acelaşi subiect, directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pămantului (INFP), prof. Gheorghe Mărmureanu, a spus că nu vede posibilă transmiterea unui sms, simultan, la toţi utilizatorii de telefoane mobile din Romania.

"Sunt peste 14 milioane de telefoane (mobile - n.r.) în ţara asta. Daţi-mi mie un operator din lumea asta care să transmită 14 milioane de semnale nu secvenţial, ci instantaneu", a spus Gheorghe Mărmureanu.

Pe de altă parte, profesorul Mărmureanu a explicat că unda seismică se propagă mai repede pe verticală decat pe orizontală, ceea ce reprezintă un indiciu privind iminenţa unui cutremur mare.

"Mişcarea pe orizontală transportă cam 70 la sută din energia seismică. (...) In momentul cand lumea simte mişcarea pe verticală, trebuie să ştie că în maximum 10-15 secunde urmează mişcare pe orizontală, deci e cutremur puternic. E o informaţie foarte importantă constatată de noi", a spus directorul onorific al INFP.

MEDIAFAX

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1263 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005253 (s)