News Flash:

Presedintele PNL Timis ar merge in alianta cu PSD, dar nu oricum

2 Martie 2014
1336 Vizualizari | 0 Comentarii
nicolae robu
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, nu spune nu continuării alianţei cu PSD la nivel local, dar nu în orice fel de condiţii. „Dacă vom păstra această alianţă la nivel local cu PSD, PC, PP-DD evident că va trebui ca partenerii să se deovedească loiali, corecţi şi fără pretenţii nejustificate. Vor trebui să respecte tot ce noi am negociat pană la ora actuală în plan local, adică să nu se atingă de absolut nici un liberal aflat în diverse poziţii în deconcentrate”, spune Robu, citat de newstm.ro.
„In momentul în care s-ar atinge de vreun liberal ar însemna că prin asta solicită încheierea înţelegerii noastre de aliere”
Robu nu mai scrie nici un protocol cu foştii aliaţi, dar îşi va da seama imediat atunci cand acesta se rupe. „In momentul în care s-ar atinge de vreun liberal ar însemna că prin asta solicită încheierea înţelegerii noastre de aliere. Noi am stabilit că vom colabora în aceşti termeni. Vrem să fim aliaţi pe plan local, atunci ne respectăm reciproc şi respectăm ceea ce odată am negociat”, spune vicepreşedintele PNL.

robu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1204 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008195 (s)