News Flash:

Presedintele Consiliului Fiscal: Cresterea salariilor are un impact de peste 2% din PIB

1 Octombrie 2015
1075 Vizualizari | 0 Comentarii
salariu marit
Deficitul bugetar s-ar plasa anul viitor la 2,2% din PIB, cu impactul masurilor din Codul Fiscal, daca nu ar creste salariile in sectorul bugetar, insa impactul majorarii acestora, evaluat la 5,5 miliarde lei, respectiv peste 2% din PIB, ar conduce la un deficit bugetar de peste 4%.
"Pe partea de salarii, impactul din Codul Fiscal, asa cum a fost aprobat, am discuta de un deficit bugetar, daca nu ar mai creste salariile, de 2,2% din PIB anul viitor, care nu e o tragedie. Problema apare atunci cand discutam despre cresterile potentiale de salarii, care pot duce deficitul la peste 4%, daca se materializeaza in forma in care Guvernul intentioneaza sa o aprobe. Discutam de un impact bugetar, daca s-ar aplica o convergenta catre noile salarii de 60%, de 5,5 miliarde lei, discutam de peste 2% din PIB", a declarat joi presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru, la o conferinta organizata de Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
El a aratat ca se pune problema legata de sustenabilitatea cresterilor de salarii, in conditiile in care cheltuielile de salarii au scazut de la circa 10% inainte de criza la putin peste 7% din PIB, iar in contextul realizarii convergentei de 60% s-ar ajunge la peste 9% din PIB.
"Practic, am reversa cea mai mare parte a ajustarilor facute in ultimii ani. (...) Pare ca presiunea pe cresterea numarului de salariati a inceput sa avanseze, context in care ne putem astepta ca, daca cresterile de salarii din sectorul bugetar vor fi ample, sa discutam de o factura de salarii in sectorul bugetar care poate deveni din nou nesustenabila", a spus Dumitru.
Totodata, el a atras atentia ca salariul minim a crescut destul de rapid, iar anul viitor raportul dintre salariul minim si cel mediu va ajunge la 50%, ceea ce va plasa Romania in topul tarilor din regiune, astfel ca poate deveni o problema de competitivitate.
La salariile mici povara fiscala ramane inca foarte mare, insa la cele medii Romania se apropie de media europeana.
Dumitru a punctat ca nu e momentul potrivit de a creste deficitul bugetar, mai ales ca datoria publica a Romaniei, situata la 40% din PIB, nu este deloc mica.
"Avem constrangeri importante pentru ca finantatorii principali sunt bancile, care sunt supraexpuse fata de guvern, 22% din bilanturile lor reprezinta expuneri pe guvern", a adaugat presedintele Consiliului Fiscal.
El a mentionat ca economia are toate "ingredientele" necesare pentru cresterea consumului, cu salarii care cresc relativ repede, ca si masa de salariati, sentimentul consumatorului, care a ajuns la aceeasi incredere pe care o avea inainte de criza, precum si cresterea consumului de 5%, astfel ca stimularea sa nu mai este necesara, asa cum a intentionat Guvernul prin scaderea cotei de TVA.
"Sunt mai mult de doi ani in care consumul a crescut mai repede decat PIB, pe cand investitiile performeaza slab. Consumul a crescut deja peste rata ofertei. In plus, creditarea a inceput sa creasca, evolutia si dinamica creditelor noi e foarte alerta, vorbim de o crestere de peste 30%, dinamica fiind data de creditele in lei, cu cea mai mare crestere a creditului de consum. Daca adaugam creditul ipotecar prin Prima Casa, vorbim de o crestere de 60% de la inceputul anului, deci avem o dinamica foarte mare in zona de consum", a mai spus Dumitru.
Presedintele Consiliului Fiscal a reiterat ideea ca problema cea mai mare ramane in zona investitiilor, in special in cea a investitiilor publice, unde se va inregistra o scadere si in acest an, ceea ce afecteaza serios competitivitatea Romaniei.
Autoritatile trebuie sa se concentreze pe infrastructura, care plaseaza Romania "extrem de prost" in orice clasament, la fel de neglijate fiind si sectorul educatiei primare si al sanatatii. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1343 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006643 (s)