News Flash:

Premierea sportivilor caraseni ar putea fi organizata pana in luna aprilie 2014

17 Decembrie 2013
1329 Vizualizari | 0 Comentarii
C t lin Hogea
Premierea celor mai valoroşi sportivi cărăşeni pe 2013 va avea loc cel mai târziu în luna aprilie a anului viitor. Afirmaţia îi aparţine directorului Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Cătălin Hogea, care promite că de această dată, premierile nu vor mai întârzia.

Potrivit tradiţiei, sportivii incluşi în topul anual al judeţului Caraş-Severin sunt premiaţi în prima parte a anului următor, în cadrul unei festivităţi organizate de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. 

Din păcate, cei mai valoroşi exponenţi ai sportului cărăşean pe 2012 au cam avut de aşteptat: premierea lor a avut loc târziu, pe 30 septembrie anul acesta, fondurile şi materialele sportive, atâtea câte au fost, fiind asigurate de Direcţie şi de Primăria reşiţeană. Principalul motiv invocat de organizatori pentru a explica întârzierea a fost lipsa de resurse financiare. 

'Data viitoare nu se va mai întâmpla', a precizat directorul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret, Cătălin Hogea, care speră ca premierea sportivilor din topul anului 2013 să aibă loc cel mai târziu în aprilie anul viitor.

Cătălin Hogea are, totuşi, o nemulţumire legată de premierea sportivilor de top. 

'În alte judeţe, organizatorii acestor festivităţi se bucură de un sprijin important, în timp ce noi suntem nevoiţi să ne descurcăm mai mult singuri', a afirmat Hogea. 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1148 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006265 (s)