News Flash:

Premiera in Timisoara: Traseu educativ in Muzeul de Arta

12 Noiembrie 2013
1357 Vizualizari | 0 Comentarii
Muzeul de Artă Timişoara are, începând de luni, un traseu educativ prin Galeria de Artă Europeană, menit să reţină atenţia publicului asupra poveştilor picturilor expuse.

Este pentru prima dată în spaţiul muzeografic românesc când textele realizate de specialişti sunt oferite aprecierii publicului.

Realizarea acestui traseu reprezintă materializarea proiectului 'EXPO-EDU-TEXT. Textele de muzeu - între comunicare şi educaţie' demarat în luna mai şi coordonat de Asociaţia pentru Formare Profesională, în care Muzeul de Artă Timişoara este partener alături de Muzeul Casa Mureşenilor Braşov, Colias International, Global Mindscape şi Asociaţia pentru Protecţia Patrimoniului.

'În cadrul proiectului s-au derulat două sesiuni ale unui program de formare profesională care s-au adresat muzeografilor şi specialiştilor în educaţie muzeală, una la Muzeul de Artă Timişoara şi una la Muzeul Casa Mureşenilor Braşov', a declarat muzeograful timişorean Marius Cornea.

Programul de formare a fost conceput în echipă de către cadre universitare, specialişti în educaţie muzeală, în formare profesională în domeniul culturii şi în comunicare culturală. Proiectul a fost finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1372 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007254 (s)