News Flash:

Policlinica modernizata la Maternitatea Odobescu

29 Noiembrie 2015
1378 Vizualizari | 0 Comentarii
maternitatea

Renovarea policlinicii a început în luna septembrie a anului 2014, iar acum lucrările au fost finalizate. În aceste zile urmează să sosească și aparatura medicală, o mare parte din mobilier fiind deja adus în ambulator.

„Proiectul a început în septembrie 2014, a fost inițiat de Spitalul Odobescu în 2009. Șansa finanțării a fost în 2014. Acest proiect aduce o întreagă gamă de servicii în ambulator. Sunt 14 cabinete de consultație, există posibilitatea de a asigura la un nivel de performanță un act medical de calitate și în același timp pe un volum semnificativ de servicii medicale. Eu mă bucur de toate aceste realizări, în primul rând pentru pacienți, dar și pentru perspectiva funcționării și dezvoltării spitalului”, spune Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timișoara, scrie tion.ro.

În cele 14 cabinete se vor desfășura consultații pe obstetrică și ginecologie, investigații ecografice cu aparatură performantă.

„Vom putea efectua anumite manevre chirurgicale. Pentru noi contează mult faptul că putem crește calitatea actului medical prin aceste dotări. Sunt cabinete în care se pot efectua și investigații pentru diagnosticul și tratamentul cancerului de col uterin. În acest spațiu avem creată și o sală de intervenții”, spune Olimpia Oprea, doctor la Maternitatea Odobescu din Timișoara.

Noua policlinică va avea și un aparat de histeroscopie, cu care se poate vizualiza cavitatea uterină și care poate ajuta la anumite intervenții. De asemenea, vor fi și aparate pentru sterilizarea instrumentalului, tot acolo va exista și un cabinet de planning familial.

În acest spațiu a existat inițial o policlinică, care a fost renovată, reabilitată și extinsă. În forma inițială existau șase cabinete, iar prin recompartimentare s-a ajuns la 14, aduse la standarde moderne.

Valoarea proiectului este de aproximativ 10.700.000 de lei, din care echipamentele medicale sunt de peste 6 milioane de lei. Din ianuarie se pot primi pacienți, programul fiind între orele 7 – 20. Pacientele pot veni cu bilet de trimitere de la medicul de familie.

Clădirea în care funcționează policlinica a fost construită între anii 1895-1897. S-a recondiționat și tâmplăria exterioară, geamurile și poarta de intrare. Clădirea aparține primăriei, fiind dată în administrare spitalului.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1216 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004964 (s)