News Flash:

Organizatorul show-ului Robbie Williams da vina pe o firma de catering pentru problemele de la concert

20 Iulie 2015
968 Vizualizari | 0 Comentarii
robbie williams2
D&D East Entertainment, organizatorul show-ului sustinut de Robbie Williams in Bucuresti, explica problemele de organizare aparute in timpul evenimentului - cozi mari formate la punctele de vanzare de bautura si mancare - si da vina pe o firma de catering care s-a retras inainte de concert.
"Vom incepe prin a multumi tuturor persoanelor care au participat la unul dintre cele mai exceptionale concerte din Romania", se arata in inceputul scrisorii deschise adresate spectatorilor, publicata pe pagina de Facebook a organizatorilor evenimentului, D&D East Entertainment.
In ceea ce priveste show-ul, organizatorii au precizat ca au dorit sa acorde cat mai multor persoane oportunitatea de a il vedea si a-l asculta live pe Robbie Williams si sa le ofere o experienta de neuitat, insa, cu trei zile inainte de concert, s-au confruntat cu o problema.
"Cu 3 zile inaintea acestui eveniment, ne-am aflat intr-o situatie fara precedent pentru noi: firma de public catering care organiza vanzarea la eveniment ne-a informat, printr-un email, ca doreste sa se retraga din contractul agreat si semnat! Starea de alerta provocata de neprofesionalismul si iresponsabilitatea acestor oameni fata de cei 64.000 de participanti la eveniment a afectat intr-o extrem de mare masura buna organizare a acestuia, incat se punea problema anularii concertului. Trebuia, urgent, sa gasim o solutie de inlocuire a vendor-ului", anunta organizatorii.
Contactati de agentia MEDIAFAX, organizatorii nu au precizat care este numele acestei firme de public catering.
Pe de alta parte, D&D a precizat ca a apelat la o alta firma de catering, de la Fire, ai carei reprezentanti au raspunsul apelului si "au facut tot posibilul" sa sprijine si sa sustina vanzarea si aprovizionarea publicului la eveniment "cu personalul si logistica existente pe piata in acel moment, punandu-si in joc reputatia".
"Prin aceasta scrisoare, dorim sa va multumim pentru intelegere si vom depune toate diligentele ca firma care a fost partenerul nostru initial de public catering sa-si inceteze activitatea si sa nu mai aiba posibilitatea de a pune nici un organizator in aceeasi situatie ca a noastra. De asemenea, dorim sa le multumim celor de la Fire - public catering, pentru tot efortul depus, astfel incat sa ajunga catre public necesarul de bautura si mancare".
Totodata, organizatorii anunta ca banii ramasi pe cardurile folosite de participantii la eveniment pentru achizitionarea de mancare si bauturi vor putea fi rambursati din trei sucursale din Bucuresti ale Bancii Transilvania (sucursala Alba Iulia, sucursala Militari, sucursala Obor), precum si la agentia Matei Corvin din Cluj-Napoca.
In cele patru agentii, rambursarea sumelor ramase pe card se va realiza imediat, printr-o operatiune care dureaza cateva secunde, anunta organizatorii. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1147 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007331 (s)