News Flash:

NATO a condamnat alipirea "ilegala" a Crimeei

19 Martie 2014
1276 Vizualizari | 0 Comentarii
Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a condamnat alipirea "ilegală" a Crimeei la Rusia şi a îndemnat Moscova şi Kievul la "reţinere", după moartea unui militar ucrainean. "Rusia a ignorat toate apelurile de a se întoarce la respectarea dreptului internaţional şi continuă să coboare pe o cale periculoasă", a deplâns Rasmussen, citat într-un comunicat.

"Nimic nu poate justifica prelungirea unei astfel de politici, care nu poate decât să sporească izolarea internaţională a Rusiei", a adăugat el.

"Anexarea Crimeii este ilegală şi nelegitimă şi (statele) aliate (din cadrul) NATO nu o vor recunoaşte", a avertizat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, declarându-se "profund îngrijorat" în legătură cu moartea unui militar ucrainean în urma unui atac armat la o unitate militară din Simferopol, capitala Crimeei.

"Este urgent ca toate părţile să dea dovadă de reţinere şi să ia toate măsurile posibile pentru a evita o continuare a escaladării", a subliniat Rasmussen.

Un atac armat a avut loc marţi, la Simferopol, soldându-se cu doi morţi, un militar ucrainean şi un membru al "forţelor de autoapărare" proruse, a anunţat o purtătoare de cuvânt a poliţiei locale, citată de agenţia de presă Interfax-Ukraine.

Crimeea a fost alipită, marţi, Rusiei, printr-un acord semnat la Moscova de Vladimir Putin şi autorităţile separatiste din peninsula ucraineană.

Chiar dacă acest document a intrat în vigoare imediat, parlamentarii ruşi vor trebui să ratifice o lege care să includă în Federaţia Rusă doi noi subiecţi, Crimeea şi oraşul Sevastopol, care se bucură de un statut special. Data acestei ratificări, o simplă formalitate, nu a fost precizată. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1140 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005677 (s)