News Flash:

Ministerul Sanatatii blocheaza organizarea concursurilor pentru functia de conducere a spitalelor

1 Iunie 2016
918 Vizualizari | 0 Comentarii
spital arad
Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a decis suspendarea concursurilor pentru ocuparea functiilor de conducere de la nivelul spitalelor, acestea fiind oprite timp de cateva saptamani, pana la realizarea unui nou contract de management al spitalelor, care va contine criterii de performanta.
"Ministrul Vlad Voiculescu a semnat, vineri, un ordin prin care a retras reprezentantii Ministerului Sanatatii din consiliul de administratie de la Spitalul Floreasca si din comisia de contestatie din cadrul concursului pentru functia de management, concurs care trebuia sa se desfasoare ieri. Conform prevederilor legale, ordinul semnat de ministru a avut efectul de a anula desfasurarea concursului", a declarat in cadrul unei conferinte de presa Laurentiu Colintineanu, purtatorul de cuvant al ministerului Sanatatii.
Acesta a precizat ca potrivit proiectului de management, functiile de conducere vor fi ocupate pe baza unor criterii de performanta.
"E convingerea ministerului ca a venit momentul pentru a analiza si a efectua modificari privind procedura de selectie a viitorilor manageri. Procesul de selectie este o parte foarte importanta a acestui angrenaj. E in lucru un contract de management al spitalelor. Trebuie sa contina criterii clare de performanta. Printre criterii l-as mentiona pe cel de raportare reala a infectiilor nosocomiale. Vom acorda mare atentie asupra criteriilor de igiena, nu mai vrem spitale murdare in Romania. Un alt element este feedback-ul pacientilor. Niciun concurs pentru ocuparea functiei de manager nu va avea loc pana nu se va definitiva acest proiect de management iar termenul este de cateva saptamani", a mai declarat purtatorul de cuvant al ministerului Sanatatii.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1187 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005919 (s)