News Flash:

Mii de credinciosi s-au rugat la Manastirea franciscana Maria - Radna

9 Septembrie 2014
1792 Vizualizari | 0 Comentarii
Manastirea franciscana Maria Radna
Mii de pelerini din tara si din strainatate au luat parte luni la slujbele oficiate cu ocazia Solemnitatii Nasterii Sfintei Fecioare Maria, in Basilica papala Maica Harurilor din interiorul Manastirii franciscane Maria - Radna din orasul Lipova, judetul Arad.
Pelerinajul a inceput inca de sambata, pe parcursul celor trei zile aici fiind prezenti, potrivit estimarilor, aproximativ 30.000 de credinciosi, sositi din toate colturile tarii, dar si din strainatate. 
Conform obiceiului, de mai multi ani, slujbele sunt oficiate in limbile bulgara, maghiara, croata, germana si romana.
Sfinta Liturghie Pontificala in limbile romana, maghiara si germana a fost oficiata de catre E.S. László Böcskei, episcop de Oradea si E. S. Dr. h. c. Msgr. Martin Roos, episcop de Timisoara, alaturi de un mare numar de preoti, urmata de procesiunea cu Preasfantul Sacrament. Totodata, in spatele Bazilicii Papale a fost oficiata Sfanta Liturghie pentru credinciosii greco-catolici. 
La final, pe dealul din spatele bazilicii, credinciosii au parcurs 'Drumul Crucii', in timp ce preotii au oficiat slujbele in limbile romana, maghiara si germana.Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului s-a incheiat cu Sfanta Liturghie in limba romana, celebrata de parintele paroh Andreas Reinholz.
Tot cu ocazia acestei mari sarbatori crestine, conform traditiei, credinciosii au scormonit pamantul pe dealul din spatele manastirii, in cautarea fructelor unor plante care, potrivit traditiei, ar fi 'lacrimile Maicii Domnului', despre care se spune ca ar avea puteri miraculoase. Fructele sunt de dimensiunile boabelor de mazare, iar cei care le culeg spun ca tot timpul anului vor avea parte de noroc.
In cadrul serviciilor religioase dedicate Solemnitatii Nasterii Sfintei Fecioare Maria, au fost sfintite cele doua cruci noi care vor fi montate pe turlele Basilicii papale Maica Harurilor din Manastirea Maria - Radna. Cele doua cruci au forma identica cu cele vechi, au inaltime de 2,5 m si au fost confectionate din otel inox, placat cu aur. Vechile cruci vor fi expuse in muzeul manastirii. 
In prezent, Basilica papala si Manastirea Maria-Radna se afla in curs de reabilitate, facand obiectul unui proiect in valoare de circa 49 milioane euro, din care cea mai mare parte vor veni de la Uniunea Europeana, o contributie importanta urmand sa aiba si Guvernul Romaniei. De asemenea, la finantarea lucrarilor vor contribui cu circa 1,5 milioane euro si credinciosii, suma ce se va aduna din donatii.
Primul obiectiv al proiectului ce ar trebui finalizat in anul 2015 il constituie renovarea si consolidarea celor turnuri ale bazilicii, aflate intr-o stare avansata de degradare. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1159 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005285 (s)