News Flash:

Mihaela Radulescu si Dani Otil nu fac Revelionul impreuna

15 Decembrie 2013
1224 Vizualizari | 0 Comentarii
mihaela radulescu
Mihaela a trecut prin trei căsnicii şi tot atatea divorţuri, motiv pentru care acum suflă şi-n iaurt şi nici că mai vrea să ajungă la altar, indiferent cine îi va mai cere mana.
Nu mai crede în instituţia căsătoriei, deoarece aceasta macină atracţia fizică, dar şi dragostea şi înţelegerea în cuplu.
Stabilită de cinci ani la Monte Carlo, diva preferă să nu treacă la un nivel superior în relaţia cu Dani, aşa că ei se văd după principiul “vizitele scurte sunt cele mai plăcute”: “Ne vedem la sfarşit de săptămană, uneori chiar mai rar”, a recunoscut ea recent.
Dani şi-a rezervat bilet din vară, la preţ redus
Iar cand vine vorba despre vacanţe, şi în această privinţă lucrurile sunt cat se poate de clare, nu de alta, dar Mihaela vrea să petreacă unele concedii doar alături de fiul ei, Ayan (9 ani).
Şi, cum Dani pare, în privinţa timpului liber, mai degrabă burlac, acestuia nu-i rămane decat să-şi aleagă destinaţia vacanţei după pofta inimii, punand doar degetul pe hartă. Ca şi în alţi ani, de Revelion, cuplul va sărbători separat.
Dacă fosta vedetă tv şi-a propus să rămană la Monte Carlo, unde va participa, conform unei surse din preajma sa, la o petrecere unde îşi vor face apariţia mai mulţi milionari, Dani a ales să prindă noul an în Africa, unde nu-l va barai nimeni la cap şi va putea să se dea toată ziua cu zmeul pe apă, sportul său preferat.
“Dani şi-a cumpărat biletul de avion şi de cazare încă din vară, a găsit o ofertă bună, la preţ redus. Nu a zis în ce ţară va merge, nu visează decat să zboare pe luciul apei, cu zmeul”, ne-a dezvăluit un apropiat al lui Dani.
Roxana Ionescu şi-a băgat coada între ei?
Roxana Ionescu (28 de ani), care după divorţ încă nu şi-a găsit un iubit pe placul ei, începuse să-i cam poarte sambetele lui Dani, colegul său de la Antena 1, pe care l-a văzut prin Bucureşti mai mult singurel. Iar după ce Oţil a sărit să-i ia apărarea în faţa şefilor comuni, în momentul în care aceştia au decis să o pună pe liber, Roxana pur şi simplu l-a privit cu alţi ochi pe salvatorul ei. In compensaţie, “Mama Natură” l-a răsfăţat pe Dani cu diverse cocktailuri aduse de la firma unde se ocupă de promovarea unui brand de băuturi alcoolice.
«Mama Natură» a divorţat de un an şi nu şi-a găsit încă jumătatea
Cand Mihaela a aflat din ziarul Libertatea că lucrurile dintre ei par să se încingă, aceasta a luat atitudine, iar Dani, care intenţiona să o ducă pe Roxana “în interes de serviciu”, la munte, a trebuit să-şi retragă, spăşit, invitaţia. Libertatea.ro

roxana ionescu cand mihaela
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1210 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006541 (s)