News Flash:

Masina care FACE FURORI pe strazile din Timisoara

4 Noiembrie 2013
1341 Vizualizari | 0 Comentarii

Timişoreanul Dorin Bagiu a transformat o Dacia 1300 Break din 1976 într-o nostalgică maşină de Miliţie, care aduce aminte de vremurile lui Ceauşescu şi îi face pe oameni să întoarcă privirea, uimiţi

Maşina de Miliţie, vopsită jumătate în alb, jumătate în albastru, este înmatriculată în perfectă legalitate. Proprietarul nu o ţine în garaj doar pentru evenimente şi întalniri ale pasionaţilor de maşini de epocă: este maşina cu care Bagiu circulă zi de zi.

Bărbatul lucrează în domeniul asigurărilor şi a avut la un moment dat o colecţie de 26 de maşini de epocă, dar acum a rămas cu „doar“ zece maşini. Printre ele se numără Volga, Skoda, Lada, Moskvich sau Wartburg, dar şi Dacia 500, Dacia 1100, Dacia 1300 şi Oltcit.

Ideea maşinii de Miliţie i-a venit din dorinţa de a reproduce toate maşinile instituţiilor care se găseau în perioada comunistă şi care i-au marcat copilăria. Primul pas a fost făcut: din această vară, colecţionarul a scos pe stradă maşina de Miliţie.
 
 „Este o Dacia 1300 Break, din 1976. Este maşina cu numărul 5.297 care a ieşit pe poarta fabricii. Ea nu era maşină de miliţie înainte. A fost a directorului de la Autocamioane Braşov“, a povestit Dorin Bagiu istoria vehiculului.
 


dorin bagiu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1200 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006608 (s)