News Flash:

Manastirea Izvorul lui Miron de la Romanesti isi sarbatoreste cel de-al doilea hram

20 Iulie 2015
1353 Vizualizari | 0 Comentarii
Manastirea Izvorul lui Miron de la Romanesti
Sute de credinciosi participa, luni, la slujba oficiata la Manastirea Izvorul lui Miron de la Romanesti, care-si sarbatoreste cel de-al doilea hram, de Sfantul Ilie Tesviteanul. 
Inca de duminica, pelerinii au sosit aici si au asistat la slujbele speciale, la Sfantul Maslu si la priveghiul de noapte, iar luni, Mitropolitul Ioan al Banatului impreuna cu un sobor de preoti vor savarsi aici Sfanta Liturghie. 
Traditia spune ca marul este pomul pe care Dumnezeu i l-a dat Sfantului Ilie pentru a-l pazi si de aceea multi credinciosi nu gusta din mere pana la sarbatoarea de pe 20 iulie, iar la manastire se aduc cosuri cu mere de vara pe care preotii le sfintesc si apoi le impart tuturor pelerinilor. 
Sfanta Liturghie va fi oficiata in paraclisul de vara, pentru ca biserica devine neincapatoare pentru miile de credinciosi care umplu curtile sfantului lacas in aceasta zi. 
Situat nu departe de Lugoj, manastirea este renumita pentru izvorul tamaduitor existent aici, considerat de credinciosi o adevarata scaldatoare a Vitezdei biblice. Izvorul a fost descoperit, prin harul divin, in urma cu aproape un veac, de fostul patriarh Miron Cristea. In 1911, pe cand era inca episcop, Miron Cristea a facut o vizita canonica in parohiile din aceste locuri si, uimit de frumusetea tinutului de la poalele Padesului, a hotarat zidirea unei manastiri. Temelia bisericii s-a pus un an mai tarziu, prin dania familiei Glava din Romanesti. A fost terminata in 1929 si inaugurata in 1931. 
Temperatura apei de aici ramane constanta tot timpul si nu scade sub 18 grade Celsius nici macar in zilele cele mai geroase de peste an. Cei ce au baut cu credinta apa izvorului binecuvantat se spune ca si-au aflat tamaduirea. Sub zidurile manastirii se afla, de asemenea, nenumarate izvoare. 
Biserica manastirii era construita din piatra si caramida in forma traditionala a arhitecturii bizantine. Biserica a fost pictata abia dupa anul 1980, fiind unica din Banat cu picturi exterioare, urmand vechea traditie bucovineana, fapt care i-a atras si supranumele de 'Voronetul Banatean'. Proaspat refacuta, pictura interioara a bisericii poarta amprenta aceleiasi nuante care i-a adus supranumele. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1191 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006280 (s)