News Flash:

Maicutele si calugarii de la manastirile din judetul Timis ii asteapta pe pelerini

18 Aprilie 2014
1531 Vizualizari | 0 Comentarii
Măicuţele şi călugării din mănăstirile timişene vopsesc ouăle în Vinerea Mare pentru pelerinii care le vor trece pragul şi vor participa la slujba Învierii Domnului Hristos.

După terminarea deniei celor 12 Evanghelii din Joia Mare, măicuţele pun la fiert cazane mari cu apă, coji de ceapă roşie şi sfeclă pentru a da culoarea sângelui vărsat de Mântuitor pe cruce, iar după ce sunt gata, ouăle se ung cu ulei pentru a fi mai lucioase, apoi se aşează în curtea mănăstirii în formă de cruce şi sunt sfinţite de preot.

'Ouăle colorate cu ceapă sunt mai bune la gust şi nici nu pătează mâinile. Pentru vopsirea ouălor folosim doar culori naturale', spune măicuţa Ana de la Mănăstirea Şag-Timişeni.

Culoarea roşie măicuţele o obţin din coji de ceapă roşie sau din sfeclă roşie, portocaliul, prin fierberea ouălor împreună cu coji de ceapă aurie, galbenul se scoate din şofran sau coajă de lămâie, verdele se prepară din frunze de spanac, de ceapă verde sau pătrunjel, iar culoarea mov sau albastră se obţine din petale de violete.

La Mănăstirea Şag-Timişeni se aşteaptă, ca în fiecare an, mii de pelerini ce vor lua Lumină în noaptea Învierii, dar şi la liturghia Învierii de a doua zi. Pentru ei, maicile au adunat o mie de ouă pe care le vopsesc în Vinerea Mare.

La Mănăstirea 'Izvorul lui Miron' de la Româneşti sunt puţini vieţuitori, iar rânduiala impusă de stareţul Nectarie este mai aspră: foarte multă rugăciune, nu se fac nunţi sau botezuri în sfântul lăcaş, nici peste an, pentru că, spune el, mănăstirea este loc pentru rugăciune, nu pentru petrecere. Cu toate acestea, se vopsesc ouă, doar roşii, pentru că bucuria Învierii trebuie împărtăşită.

La Mănăstirea de la Partoş, unde şi-a petrecut ultimii ani de viaţă mitropolitul Timişoarei, devenit Sfântul Iosif cel Nou, călugării se pregătesc şi ei să-i primească pe credincioşi, evlavia fiindu-le mare, mai ales că viaţa monahală aici a fost reinstaurată de puţin timp.

Departe de liniştea mănăstirilor, în Vinerea Mare, ziua de doliu a creştinătăţii, bisericile timişene sunt pline de credincioşi care ţin post negru pentru a fi feriţi de boli grele în restul anului. Fiind zi aliturgică, de dimineaţă mormântul lui Iisus este aşezat în mijlocul bisericii şi împodobit cu ornamente florale. În acest timp bărbaţii cântă colinde de Paşti, femeile împachetează anaforă în pliculeţe care le vor fi împărţite credincioşilor în prima zi a Învierii, iar tinerii bat toaca. AGERPRES 

nvierii domnului hristos
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1163 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007104 (s)