News Flash:

Langa Timisoara se va construi un lac artificial

29 Martie 2015
1104 Vizualizari | 0 Comentarii
Un lac artificial la cele mai ridicate standarde, care poate sa gazduiasca competitii internationale de canotaj, se va construi langa Timisoara, finantarea de circa zece milioane de euro urmand sa fie asigurata din fonduri europene, de la federatiile de specialitate si de la bugetele national si local. 
"Construirea acestui lac artificial pentru sporturile nautice, inclusiv triatlon, va avea circa trei km lungime si va trebui amplasat in apropierea Canalului Bega. Avem mai multe locatii, dar alegerea o vor face specialistii, pentru ca ne dorim sa incepem proiectia lui, de la bun inceput, in conformitate cu toate standardele impuse de federatiile internationale de canotaj", a declarat joi consilierul local liberal Stefan Sandu, intr-o conferinta de presa. 
De mai multi ani exista o initiativa a Consiliului Judetean pentru amenajarea Lacului Surduc in acest sens, dar este mult prea departe de Timisoara, iar cei care vor sa se antreneze zilnic nu o pot face. 
"Lacul Surduc poate fi loc de antrenament pentru loturile nationale, dar noi ne dorim ca traditia sporturilor nautice sa continue in Timisoara, iar Surducul este mult prea departe pentru antrenamente zilnice pentru cei mici", a explicat Stefan Sandu. 
Acesta va fi primul lac din tara unde se vor putea organiza si competitii de inalt nivel, campionate mondiale si europene, pentru ca Timisoara are traditie in aceste sporturi. 
"Pana acum, competitiile de anvergura internationala se desfasurau pe Lacul Snagov, dar odata cu privatizarea lui, practic nu mai este un loc potrivit pentru astfel de competitii. Speram sa facem din Timisoara un pol sportiv important. Avem deja un prim pas facut prin asocierea cu Federatia Romana de Fotbal pentru Centrele de excelenta in fotbal si daca vom reusi sa aducem aici si un Centru de excelenta pentru caiac-canoe, pentru canotaj in Timisoara, cred ca municipiul va fi cel mai important centru sportiv din tara", a mai spus consilierul liberal. 
Stefan Sandu a mai declarat pentru AGERPRES ca proiectul este sustinut si de presedintele Federatiei Romane de Canotaj, Elisabeta Lipa. 
Istoria canotajului romanesc a inceput la Timisoara, in anul 1864, cand un grup de studenti timisoreni, intorsi de la studii din strainatate, au infiintat "Societatea de luntrisoare" pentru agrement. Lacul Surduc se preteaza perfect pentru acest proiect necesar sportului de performanta, canotaj si kaiac-canoe. AGERPRES

artificial l langa timisoara
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1143 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007414 (s)