News Flash:

Jean Padureanu are boala Alzheimer si dementa mixta

27 Martie 2014
1384 Vizualizari | 0 Comentarii
Jean Padureanu
Avocatul lui Jean Pădureanu a cerut joi, la Tribunalul Ilfov, ca INML să stabilească dacă fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa are nevoie de însoţitor, în condiţiile în care are boala Alzheimer în formă avansată şi demenţă mixtă, motiv pentru care uită lucruri elementare. Avocatul Ion Cazacu a depus la instanţă şi documentele medicale din care ar rezulta că Jean Pădureanu a fost diagnosticat cu boala Alzheimer în formă avansată şi demenţă mixtă. Cazacu a arătat că, din cauza bolii de care suferă, Pădureanu "uită lucruri elementare, cum ar fi să cumpere alimente din curtea penitenciarului".

În acest context, avocatul a cerut instanţei ca, prin expertiza medico-legală ce va fi făcută de Institutul Naţional de Medicină Legală în cazul clientului său să se stabilească dacă acesta are nevoie de un însoţitor. Cazacu a mai spus că este necesar să se stabilească şi dacă există în sistemul penitenciar medicamentele necesare pentru tratamentul lui Jean Pădureanu.

Instanţa a stabilit ca obiectivele expertizei să fie starea de sănătate a lui Jean Pădureanu, dacă există tratament şi dacă poate fi administrat permanent în sistemul penitenciar sau în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii, sub pază permanentă, şi dacă s-ar afla în imposibilitatea executării imediate a pedepsei în sistemul penitenciar. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1161 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006653 (s)