News Flash:

Iohannis, in prima vizita externa, la Bruxelles: O prioritate a mandatului meu va fi aprofundarea integrarii europene

15 Ianuarie 2015
1190 Vizualizari | 0 Comentarii
Presedintele Klaus Iohannis efectueaza, joi si vineri, prima vizita externa din mandat, la Bruxelles, unde se va intalni cu presedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker si cu cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg. Iohannis a declarat, inainte de plecarea la Bruxelles, ca o prioritate a mandatului sau va fi aprofundarea integrarii europene a tarii noastre, precizand ca va trasmite acest mesaj cu claritate.
Presedintele a afirmat ca este prima vizita externa de la inceputul mandatului sau de presedinte al Romaniei, o vizita de lucru la Bruxelles, la institutiile europene si euro-atlantice, pentru a sublinia importanta pe care o acorda tara noastra profilului european, ca stat membru UE si NATO.
Presedintele a aratat ca va avea intrevederi cu presedintele Comisiei, Consiliului si cu secretarul general al NATO.
”In cadrul discutiilor, voi aborda teme de interes deosebit pentru Romania in relatiile cu institutiile UE si NATO”, a spus seful statului, mentionand ca Romania este in al optulea an de apartanenta la UE, institutiile noastre sunt consolidate si contributia noastra la proiectul european trebuie sa fie una pe masura.
”O prioritate a mandatului meu este aprofundarea integrarii europene, voi stransmite cu claritate acest mesaj si vom discuta despre pasii pe care Romania trebuie sa ii faca pentru aceasta integrare aprofundata si pentru a-si lua in primire mai bine rolul de membru NATO”, a spus Iohannis.
Din delegatia oficiala care il insoteste pe presedinte la Bruxelles fac parte consilierii prezidentiali  Dan Mihalache, George Scutaru, Leonard Orban, Cosmin Marinescu, Andrei Muraru, purtatorul de cuvant al presedintelui, Tatiana Niculescu Bran, consilierul personal al lui Klaus Iohannis, Mihai Razvan Ungureanu si seful Statului Major General, general locotenent Nicolae Ciuca.
Presedintele Klaus Iohannis va avea prima intalnire in jurul orei 15.40 (ora Romaniei), la sediul Consiliului European , unde va sustine convorbiri cu Presedintele Consiliului European, Donald Tusk.
La ora 17.05 (ora Romaniei), la sediul Comisiei Europene, Klaus Iohannis va avea convorbiri tête-à-tête cu presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la ora 17.45 (ora Romaniei) cei doi urmand a sustine o declaratie de presa comuna.
In cea de-a doua zi a vizitei la Bruxelles, presedintele Klaus Iohanis se va intalni, la ora 10.00 (ora Romaniei) cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, urmata, la ora 10.45 (ora Romaniei), de o declaratie de presa comuna a celor doi oficiali.
Mihai Ungureanu, consilierul personal al sefului statului anunta inca de la inceputul lunii ianuarie ca presedintele Klaus Iohannis va avea in primele luni ale anului vizite oficiale la Bruxelles, Chisinau, Berlin si Paris, pregatindu-se ”un profil extern al presedintelui”.
Despre vizita la Bruxelles, Ungureanu preciza ca are ”o componenta NATO si UE, Consiliul European si Comisia Europeana”.
Mihai Razvan Ungureanu preciza ca in luna februarie in prima parte va fi reuniunea Consiliului European, dar si o serie de vizite bilaterale intre care la Berlin si Paris ”la care se lucreaza” si a mentionat ca inclusiv o vizita in Statele Unite ale Americii va veni la ”momentul potrivit”.
”Se pune pe picioare un profil extern al presedintelui Romaniei in asa fel incat sa fie si credibil si bine desenat si recunoscut ca atare. Partenerii sai de discutie in mediul international sunt foarte importanti, e de lucru, credeti-ma”, preciza Ungureanu la acel moment. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1246 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006609 (s)