News Flash:

Incendiu puternic la un restaurant din centrul Clujului. O persoana a fost ranita

28 Aprilie 2014
1277 Vizualizari | 0 Comentarii
O persoană a fost rănită în urma unui incendiu puternic izbucnit, luni dimineaţă, la un restaurant din centrul municipiului Cluj-Napoca, pompierii intervenind timp de peste două ore pentru stingerea focului. Incendiul a izbucnit în jurul orei 4.30 la un restaurant de pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca, unde se află mai multe unităţi medicale, între care Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, pompierii au intervenit cu patru autospeciale şi o ambulanţă SMURD.

"În urma incendiului acoperişul restaurantului s-a prăbuşit şi o persoană a fost rănită şi transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) 1 Cluj. Clădirea restaurantului, un imobil format din parter şi etaj, a fost distrusă în întregime", a declarat Andrei Biriş. El a precizat că incendiul a fost lichidat în jurul orei 7.00, dar pompierii au mai rămas la faţa locului pentru a supraveghea zona.

Persoana rănită în urma incendiului este un bărbat angajat al restaurantului, care a suferit arsuri la mâini şi este în afara pericolului, iar la momentul izbucnirii focului în local nu se aflau şi alte persoane, acesta fiind închis.

Pe durata intervenţiei pompierilor, circulaţia pe strada Clinicilor, pe care se află restaurantul, a fos blocată. mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1162 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007949 (s)