– Parinte Cleopa, aici vin in fiecare zi oameni din toata lumea sa va vada. Care sunt experientele acestora si impresiile pe care vi le-au lasat?

– Faptul ca noi, crestinii, am incurcat inlauntrul nostru lucrurile. Desi suntem botezati, adesea nu stim ce credem. Constat in fiecare zi, cu multa durere, faptul ca noi, oamenii, am creat o imagine ciudata si incredibila despre Dumnezeu. O imagine care nu are legatura cu Evangheliile si cu sfintele carti care ni-L arata pe Dumnezeu ca un abis de dragoste si milostivire. Aproape 99% dintre cei care vin aici si-L imagineaza pe Dumnezeu ca o Fiinta superioara care ii trimite omului numai manii, urgii si pedepse si, rareori, faceri de bine. Eu nu sunt medic, ci sunt cioban, dar cred ca motivul care genereaza cancerul, acolo se afla: in imaginea gresita pe care si-a format-o omul despre Dumnezeu.

– Adica, daca noi ne-am schimba conceptia pe care o avem astazi despre Dumnezeu, daca am schimba imaginea aceea gresita pe care ne-am format-o despre Creator, am afla, in acest mod, medicamentul care sa vindece cancerul?

– Da. Remuscarile, grijie si temerile, nelinistile si distantarile, indoielile, mahnirile si intristarile, acestea toate duc la aparitia cancerului, care intra in om din cauza ca omul nu I-a facut loc lui Dumnezeu ca sa salasluiasca in el si, astfel, se instaleaza cancerul.

Cand Il simti pe Dumnezeu pana in venele tale, atunci te linistesti. Acesta este medicamentul care vindeca de cancer.

– Cum, insa, se poate linisti cineva care traieste continuu in caderi? Cum sa Il simta pana in vene pe Dumnezeu cineva care, de exemplu, traieste in adulter, desfranare si crime?

– Simplu. Este de ajuns sa creada faptul ca a fost creat de catre Dumnezeu, cu dragoste, si ca Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi. Cine stie, oare, ce legatura ar putea avea aceste caderi omenesti cu planul lui Dumnezeu?… De altfel, sa nu uitam, toti suntem furi si ucigasi, de vreme ce nu exista om care sa pastreze cu adevarat, termenii Legii. Daca adulterul, desfranatul, ucigasul, ar crede si ar spune catre Dumnezeu: „Dumnezeul meu, Tu m-ai plasmuit dintr-un material atat de fragil; fa ca sa pricep acest lucru”, problema s-ar rezolva. Omul, pacatosul, va constientiza faptul ca este strain pe pamant si ca alta este destinatia lui.

Partea proasta este ca nu am invatat sa ne acceptam pe noi insine astfel, dupa cum la fel de grav este si faptul ca nu ne-am obisnuit ca sa punem acest sine in legatura cu Cerul. De aceea isi face aparitia cancerul.

– Si cand cancerul este vindecat, atunci care trebuie sa fie scopul nostru?
– Sa vedem si sa constientizam minunile lui Dumnezeu. Care este cea mai mare dintre acestea? Rabdarea lui Dumnezeu cu noi, oamenii.
– Exista astazi sfinti in lume?
– Foarte multi. Dumnezeu ii cunoaste. Daca nu existau, lumea noastra ar fi incetat sa mai existe. O spune limpede Sfantul Simeon Noul Teolog: „Cand nu vor mai fi Sfinti in lume, atunci si lumea se va pierde”.

– Mai demult ati vietuit singur, fara oameni?
– Acest lucru nu este adevarat. Chiar daca am trait in pustie, lumea si oamenii au trait in mine.
– Ma refer la faptul ca vreme de multi ani nu ati intalnit oameni.
– Da. Zece ani nu am vazut nici macar o data vreun om. Am trait sus, in munte. Mancam ierburi si miere. Un batran, care stia ca vietuiesc acolo, imi lasa o data la doua luni miere, paine si oua, dar nu s-a intamplat sa-l vad vreodata.

– Acum vin oameni din intreaga lume sa va vada.
– Nu sunt eu de vina. Raul acesta mi l-au facut Antonie, Episcopul Buzaului si Arhimandritul Bartolomeu Anania, carora le-am fost duhovnic.
– Este adevarat faptul ca si scrieti?

– Scriu despre minunile lui Dumnezeu pe care le vad in fiecare zi in natura si in lume. Mai scriu Acatistul Sfantului Andrei. Acum doi ani am scris Acatistul Sfintilor Romani care au trait in zona Dobrogei in sec. III – IV, cand domneau la Roma Diocletian si Maximilian. Acesti Sfinti sunt Atal, Zotic, Filip si Camasie. Erau ostasi greci care au ramas pe pamant romanesc, unde s-au si sfintit.

Sursa: Tásos Mihalás, Ortodoxia in tara lui Ceausescu, Ed. Eptalofos, Atena 1982