News Flash:

FURTUNA de zapada in nord-estul SUA: Mii de zboruri au fost anulate, numeroase scoli inchise

3 Ianuarie 2014
1277 Vizualizari | 0 Comentarii
Aproximativ 3.000 de zboruri au fost anulate joi, în Statele Unite, din cauza unei furtuni de zăpadă care afectează nord-estul ţării, însoţită de rafale de vânt şi temperaturi glaciale, care ar urma să coboare până la minus 13 grade Celsius vineri seară, la New York. O alertă de viscol a fost instituită până vineri la amiază în statele New York, New Jersey, Pennsylvania şi o parte din New England.

Un strat între zece şi 20 de centimetri de zăpadă se va aşeza la New York, unde a început să ningă abundent de joi seară, iar rafalele de vânt ar urma să atingă până la 56 de kilometri pe oră. Temperaturile ar urma să coboare în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă până la minus 13 grade Celsius, însă vor fi resimţite până la minus 23 de grade Celsius din cauza vântului, potrivit Agenţiei Naţionale americane de Meteorologie.

La Boston, unde de asemenea a nins abundent joi, temperatura ar urma să coboare până la minus 21 de grade Celsius. Primarul Thomas Menino a ordonat închiderea şcolilor publice pentru vineri. Garda Naţională a fost mobilizată.

Joi, peste 500 de zboruri au fost anulate în aeroporturile newyorkeze, şi anume 353 cu plecare din sau sosire la Newark, 125 pe LaGuardia, iar 70 pe Aeroportul Internaţional JFK, întimp ce alte sute de zboruri au avut întârzieri, potrivit site-ului specializat Flightaware.com. Aeroportul Boston Logan este de asemenea perturbat. Pentru vineri, peste 600 de zboruri au fost deja anulate la New York şi la Boston, iar 909 în întreaga ţară.

Un avertisment de viscol a fost anunţat şi pentru Long Island, la est de New York.

Furtuna de la New York constituie un prim test pentru noul primar Bill de Blasio, care a preluat funcţia miercuri.

"Suntem pregătiţi", a declarat el joi, afirmând într-o conferinţă de presă că se gândeşte doar la zăpadă.

El i-a invitat pe newyorkezi să se întoarcă cât mai repede acasă, să nu iasă joi seara şi să fie atenţi la vecinii lor. "Se va face neobişnuit de frig", a insistat de Blasio, care i-a mai sfătuit să utilizeze transportul în comun în cazul în care trebuie să se deplaseze.

Guvernatorul din New Jersey Chris Christie a decretat stare de urgenţă, la fel ca şi cel al statului New York Andrew Cuomo. Acesta din urmă a mai anunţat că trei autostrăzi vor fi închise pe timpul nopţii, inclusiv cea care asigură legătura cu Long Island.

Totodată, el a activat Centrul de operaţiuni de urgenţă. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1123 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006346 (s)