News Flash:

Funeraliile Reginei Ana in Romania. Trupul neinsufletit va fi adus astazi in tara

9 August 2016
1014 Vizualizari | 0 Comentarii
regina ana2
Marti, trupul neinsufletit al Reginei Ana va ajunge in Romania la ora 15,15. Urmeaza, pana sambata 13 august, o serie de ceremonii funerale in Bucuresti, Sinaia si Curtea de Arges. Regele Mihai I nu va participa la aceste evenimente, din motive de sanatate.
Marti, trupul neinsufletit al Reginei Ana va ajunge in Romania la ora 15,15. Urmeaza, pana sambata 13 august, o serie de ceremonii funerale in Bucuresti, Sinaia si Curtea de Arges. Regele Mihai I nu va participa la aceste evenimente, din motive de sanatate:
"Un colegiu alcatuit din cinci medici curanti ai Regelui Mihai I, de diverse specialitati, au facut recomandari impotriva participarii Majestatii Sale la funeraliile Majestatii Sale Defuncte Regina Ana. Regele Mihai I va ramane pe perioada Funeraliilor Regale in resedinta din Elvetia, alaturi de prieteni si apropiati, de angajati ai Casei Majestatii Sale si de doua maici ortodoxe detasate la resedinta. Aceasta decizie a fost luata cu mare parere de rau."
La funeraliile Majestatii Sale Defuncte Regina Ana vor lua parte ASR Principesa Mostenitoare Margareta, Custodele Coroanei romane, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ES domnul Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria, domnul Nicolae Medforth-Mills si domnisoara Elisabeta Maria Biarneix.
Programul complet al funeraliilor, conform Casei Regale:
Ziua de marti, 9 august, la ora 15.15, sicriul cu corpul neinsufletit al Reginei Ana va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu masina la Castelul Peles. Evenimentul se va desfasura in prezenta Altetei Sale Regale Principesa Mostenitoare Margareta si a Familiei Regale, a reprezentantilor institutiilor statului si a membrilor Casei Majestatii Sale Regelui. Publicul nu va avea acces la eveniment, transmite Casa Regala a Romaniei.
De marti, 9 august 2016, ora 17.00, pana miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, corpul neinsufletit al Reginei va fi asezat in Holul de Onoare al Castelului Peles. In acest timp, Custodele Coroanei si Familia Regala vor fi prezenti la Sinaia. Programul vizitei oficialitatilor pentru a transmite condoleante la Castelul Peles, in ziua de miercuri, 10 august, este urmatorul:
- Ora 10-12: Reprezentantii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO si ai Organizatiilor Internationale.
- Ora 12-14: Reprezentantii Institutiilor Statului.
- Ora 14-16: Institutia Prezidentiala, Presedintia Republicii Moldova, membrii Guvernului Romaniei si Guvernului Republicii Moldova, membrii Parlamentului Romaniei si Parlamentului Republicii Moldova.
- Ora 16-18: Reprezentantii Academiei Romane si Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice si ai celorlalte institutii ale Credintei.
Accesul la Castelul Peles se face pe baza listelor comunicate in prealabil Protocolului Regal de catre institutiile mai sus amintite. Publicul si presa nu vor avea acces in Holul de Onoare pe durata sederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.
Miercuri, 10 august, in cursul serii, corpul neinsufletit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peles la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 – 53). Ceremonia va avea caracter privat. O zi mai tarziu, in data de 11 august si vineri, 12 august, de la ora 8 la ora 22, toti cei care vor dori sa depuna flori si sa se inchine la catafalcul Reginei Ana vor putea sa mearga la Sala Tronului de la Palatul Regal, intrarea fiiind libera.
Casa Regala a lansat si rugamintea ca cei care se prezinta la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana sa respecte mai multe reguli, printre care cele legate de tinuta, sa nu vina insotiti de copii sub 7 ani, sa nu foloseasca aparate de fotografiat ori telefoane mobile sau alte instrumente electronice si nimeni nu va putea depune florile personal la catafalc.
In ziua de sambata, 13 august, la ora 10.55, sicriul cu corpul neinsufletit al Reginei Ana va fi asezat pe un catafalc in Piata Palatului Regal, in fata palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasa, iar accesul publicului in Piata Palatului este liber, in zonele special amenajate pentru participanti.
De la ora 11.35 la ora 12, cortegiul funerar va merge, cu viteza redusa, pe traseul Piata Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piata Romana – Piata Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piata Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire si nu se va face slujba religioasa. De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteza obisnuita, catre Curtea de Arges, in intervalul orar 12 - 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogosoaia, Buftea, Titu, Gaesti, Topoloveni, Pitesti, Curtea de Arges se mai arata in comunicatul de presa.
La ora 15.00 va avea loc slujba de inmormantare a Reginei Ana in Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Arges. Ceremonia inmormantarii va fi privata, in prezenta Familiei Regale a Romaniei si a membrilor Familiilor Regale straine, prezente la eveniment, iar publicul va avea acces doar in fata portii de intrare in Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Arges.
Ceremonia se va desfasura in doua parti: ora 15.00-15.50, in fata Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasa a ingroparii, in Noua Catedrala.
Noua Catedrala nu va putea fi vizitata in primele 7 zile dupa inmormantare.
Carti de condoleante sunt deschise, incepand de marti, la Castelul Peles, la Palatul Regal (Calea Victoriei) si la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispozitia publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Mesaje de condoleante pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1325 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005544 (s)