News Flash:

Fundatia Pentru Voi a implementat la Timisoara un proiect pilot international pentru adultii cu dizabilitati

1 Noiembrie 2013
1228 Vizualizari | 0 Comentarii

Pornind de la una din cele mai stringente probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi intelectuale din întreaga lume, adică excluziunea socială datorată lipsei programelor de educaţie adaptate nevoilor lor, Fundaţia „Pentru Voi” Timişoara a dezvoltat în parteneriat cu alte şase organizaţii din ţări europene un program de formare inovativ la nivel internaţional.

Programul pilot TOPSIDE a fost testat la Timişoara, împreună cu 7 tineri cu dizabilităţi intelectuale şi, simultan, în Spania, Cehia, Irlanda şi Olanda. Adeseori, adulţii cu dizabilităţi intelectuale nu pot participa activ în societate. Cei mai mulţi dintre ei nu au acces la programe de educaţie formală şi informală şi training. De aceea, obiectivul proiectului TOPSIDE – Training Opportunities for Peer Supporters with Intellectual Disabilities in Europa, a fost de a dezvolta o nouă componentă a educaţiei informale pentru adulţii cu dizabilităţi intelectuale: „peer support” şi „peer training”. Altfel spus, persoanele cu dizabilităţi intelectuale devin traineri sau persoane de suport (peer supporters) pentru alte persoane cu dizabilităţi intelectuale.  „Am învăţat foarte multe la TOPSIDE. Despre comunicare şi empatie, discriminare şi reţea de suport. Pană acum nu ştiam ce înseamnă acest cuvant: empatie. Vreau să dau mai departe ce am învăţat eu şi să îmi ajut colegii. Imi pare bine că am reuşit să fim o echipă”, a spus Laurenţiu, unul din cei 7 participanţi la programul pilot. „ In data de 29 octombrie, am organizat la Timişoara o conferinţă de final de proiect, la care au participat aproape 50 de persoane, pentru că am dorit să promovăm reuşita proiectului şi materialele dezvoltate pe parcursul celor doi ani în cadrul comunităţii locale: o curriculă cu exerciţii concrete, un ghid pentru formatori şi unul pentru mentori. Trainingul desfăşurat în proiectul TOPSIDE dovedeşte din nou că persoanele cu dizabilităţi intelectuale pot învăţa, dacă beneficiază de programe adaptate nevoilor lor.  Mai mult, ei sunt  capabili să îşi ajute colegii cu dizabilităţi intelectuale prin transferul conceptelor de peer-support şi peer-training, dobandite în cadrul acestui training. Ne bucurăm că autoreprezentanţii nostri au participat la acest program de formare inovativ la nivel european, alături de colegi de-ai lor din ţări cu sisteme sociale mult mai dezvoltate decat Romania. Vom continua să susţinem ceea ce am dezvoltat în acest proiect prin grupul de autoreprezentanţi de la „Pentru Voi”, primul grup înfiinţat în Romania, în 1997, alcătuit din peste 80 timişoreni cu dizabilităţi intelectuale, cu varste cuprinse între 18-65 ani, care se întalnesc periodic pentru a dezbate probleme relevante pentru ei şi pentru a găsi soluţii ”, a declarat Laila Onu, directorul Fundaţiei „Pentru Voi” Timişoara.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1135 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005341 (s)