News Flash:

Fosta sotie a lui Calin Popescu Tariceanu, audiata ca martor in dosarul lui Remus Truica

14 Decembrie 2015
1147 Vizualizari | 0 Comentarii
tariceanu
Ioana Valmar, fosta sotie a lui Calin Popescu Tariceanu, a fost audiata la DNA Brasov, in calitate de martor, in dosarul privind retrocedari ilegale de terenuri, in care sunt cercetati printul Paul, Remus Truica, Dan Andronic, Lucian Mateescu si Marius Marcovici, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate au declarat ca Ioana Valmar a fost citata sa se prezinte la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) Brasov pentru a da o declaratie de martor in dosarul retrocedarilor ilegale de terenuri din judetul Ilfov, in care prejudiciul a fost estimat la peste 135 de milioane de euro.
Potrivit surselor citate, Ioana Valmar, fosta sotie a presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, ar fi dat o declaratie referitoare la faptul ca, la cabinetul sau notarial, ar fi fost incheiate unele acte si acorduri imobiliare legate de terenurile investigate in dosar. Sursele citate au precizat ca persoane care se ocupau de aceste retrocedari de terenuri i-ar fi solicitat sa incheie acte cu alte sume decat cele stabilite in normele privind tarifele de onorarii, cererile fiind respinse de Ioana Valmar.
In dosarul privind retrocedari ilegale de terenuri in Ilfov sunt cercetati printul Paul, Remus Truica si avocatul Robert Rosu, toti in arest la domiciliu, Dan Andronic, Claudiu Mateescu, Marius Marcovici, fost consilier al lui Calin Popescu Tariceanu, si Gheorghe Sin, presedintele Academiei de Stiinte Agricole, in cazul acestora fiind luata masura controlului judiciar.
Potrivit procurorilor DNA, incepand din anul 2006, printul Paul i-a promis lui Remus Truica si asociatilor lui din grupul infractional, intre care Robert Rosu, Marius Marcovici, Lucian Mateescu si Dan Andronic, o cota parte importanta, intre 50% si 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica si, ulterior, le-a si dat acestora bunurile, pe masura obtinerii lor, in schimbul interventiei membrilor grupului pe langa functionari publici cu atributii in reconstituirea sau retrocedarea dreptului de proprietate din Bucuresti si din alte judete sau pe langa judecatori.
Printul Paul, Remus Truica si ceilalti membri ai grupului "au ascuns natura ilicita a intelegerii, prin incheierea in 1 noiembrie 2006 a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate in proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietatii, intre printul Paul si SC Reciplia SRL, reprezentata de Remus Truica", conform DNA.
"In concret, acest contract redactat de Robert Rosu prevede ca Paul Philipe al Romaniei, in calitate de cedent, transmite/cesioneaza fara nicio rezerva, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente si viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate si identificate in contract (intre care si Ferma Baneasa cu un teren in suprafata de 28,63 hectare). Reciplia SRL se obliga sa plateasca in anumite conditii o suma de bani si sa asigure sprijin si asistenta in legatura cu bunurile aflate in proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Paul Philipe al Romaniei a semnat alte inscrisuri/contracte prin care s-a urmarit ascunderea provenientei ilicite a bunurilor retrocedate, antecontracte de vanzare - cumparare, intelegeri («intelegerea» din 13 aprilie 2011 si actul aditional la aceasta)", a precizat DNA.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1125 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004920 (s)