News Flash:

Elena Udrea: "M-am gandit ca ar trebui sa scriu o carte despre cele 72 de zile in catuse"

15 Mai 2015
1391 Vizualizari | 1 Comentarii
udrea nas
Elena Udrea a declarat, vineri, dupa finalizarea termenului de judecata din dosarul "Gala Bute", ca s-a gandit sa scrie o carte despre cele 72 de zile in care a stat in spatele gratiilor, precizand ca orice om ar fi marcat daca ar trai o astfel de experienta.
"M-am gandit ca ar trebui sa scriu o carte despre cele 72 de zile in catuse. Pe toata lumea ar marca sa fie arestat. Nu este vorba de Elena Udrea, nu este vorba de un om politic, este vorba ca oricine poate ajunge acolo si va trai o drama. Statul roman nu poate asigura astazi conditii decente de arest preventiv. Conditiile sunt inumane. De aceea sunt si atat de multe condamnari la CEDO. Stiu ca foarte multi oameni gandesc arestarea preventiva, penitenciarul ca pe o pedeapsa mai mare decat lipsirea de libertate. Stiu ca foarte multi cred ca daca ajungi acolo trebuie sa fii, eventual, schingiuit. Din pacate, aceasta este o mentalitate de Ev Mediu. Pedeapsa este privarea de libertate si nu umilirea cuiva sau imbolnavirea cuiva, pentru ca de acolo, cel mai sigur, iesi un om bolnav", a spus Udrea, la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ).
Fostul ministru a adaugat ca s-a gandit doar la un eventual sumar pe care l-ar putea avea o astfel de carte.
"Daca ajungi acolo intelegi ca intr-o camera de noua metri patrati nu ai cum sa stai decat fie in picioare, fie intins pe pat, nu exista alta varianta, iar dupa luni de zile de stat in aceste conditii mergi cu greu si sigur te imbolnavesti de afectiuni ale coloanei", a explicat Elena Udrea, referitor la conditiile din arest.
De asemenea, Elena Udrea a povestit ca de cand a fost plasata in arest la domiciliu nu face altceva decat sa citeasca si sa scrie.
"E mai bine (in arest la domiciliu - n.red.), pentru ca am un dosar de 81 de volume si in arest ma intalneam cu avocatul intr-o cusca, iar actele pe care avea sa mi le comunice le introducea printr-o fanta de un milimetru. Mi-ar fi trebuit, probabil, luni de zile sa ajung sa ajung sa pot studia dosarul in care sunt acuzata. Pe de o parte, este acest avantaj urias de acasa, ca sa te aperi mult mai bine si, pe de alta parte, cred ca este normalitatea in ceea ce priveste cercetarea penala a unei persoane. Normalitatea este ca aceste proceduri sa se intample cu inculpat in stare de libertate", a spus Udrea.
Pe de alta parte, fostul ministru a adaugat ca isi doreste sa faca in continuare politica.
"Nu am spus ca de astazi ma apuc sa fac din nou politica, ci ca imi doresc si pe mai departe sa continui sa activez in politica si cred ca este nevoie de oameni care sa isi asume sa schimbe ceea ce este de schimbat in aceasta tara - de la legile care sunt haotice si care generaza abuzuri, la atitudini, pentru ca vedem ca cei care ar trebui sa conduca aceasta tara incearca sa se protejeze", a conchis Udrea.
Elena Udrea a fost, vineri, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde magistratii au analizat masurile preventive impuse in dosarul "Gala Bute".
Fostul ministru Elena Udrea a fost eliberata din Penitenciarul Targsor si plasata in arest la domiciliu, dupa ce instanta suprema a decis definitiv, in 7 mai, inlocuirea masurii arestului preventiv, in dosarul "Gala Bute".
Elena Udrea a fost transferata in 30 aprilie la Penitenciarul de la Targsor, judetul Prahova, din Arestul central al Politiei Capitalei, unde a fost incarcerata din 25 februarie.
Procurorii DNA au trimis dosarul "Gala Bute" in instanta in 21 aprilie, iar la primul termen, judecatorii ICCJ au mentinut masura arestului preventiv pentru Udrea, Obreja si Breazu. Decizia a fost contestata, iar joi, un alt complet de la ICCJ a decis definitiv plasarea lor in arest la domiciliu.
Fostul ministru este acuzat de abuz in serviciu in legatura cu organizarea evenimentului Gala Bute de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si respectiv de luare de mita in legatura cu finantarea de catre acelasi minister a mai multor contracte.
Alaturi de Udrea, au fost trimisi in judecata fostul ministru Ion Ariton, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Stefan Lungu, fostul secretar general in MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Nationale de Investitii Ana Maria Topoliceanu si Dragos Botoroaga.
Potrivit DNA, intre 2010 si 2011, Elena Udrea si fostul director al Companiei Nationale de Investitii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrarilor executate de societatea mentionata in baza contractelor incheiate cu CNI.
Anchetatorii au mai stabilit ca Stefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, ii dadea banii primiti lui Tudor Breazu. Platile se faceau fie in numerar, fie prin intermediul societatii Ekaton Consulting SRL, administrata de Breazu, in baza altor contracte fictive de consultanta. In acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare in valoare totala de 209.762 de lei si o plata in numerar de aproximativ 90.000 de lei.
In 2011, Udrea ar fi cerut si primit, de la omul de afaceri Adrian Gardean, foloase materiale in valoare de 10% din platile efectuate de minister pentru contractele de lucrari incheiate de SC Termogaz Company SA si SC Kranz Eurocenter SRL, in schimbul garantiei ca finantarile vor fi aprobate la timp. MEDIAFAX.RO

elena udrea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1130 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005883 (s)